Solistul britanic Pete Doherty a provocat un adevărat scandal în timpul unui festival rock organizat la Munchen, în sudul Germaniei, când a intonat versurile imnului nazist ”Deutschland, Deutschland über alles”, au declarat, luni, organizatorii evenimentului. Pete Doherty, solistul trupei Babyshambles, renumit pentru incidente legate de excesul de alcool şi droguri, a fost puternic fluierat de publicul prezent, însă a continuat să cânte până în momentul în care o animatoare a acestui festival dedicat tinerilor a intervenit şi l-a somat să părăsească scena. Festivalul, organizat de radioul public bavarez, a fost difuzat în direct şi la radio.
”Deutschland, Deutschland über alles” este prima strofă din ”Das Lied der Deutschen”, imnul naţional al Germaniei. Această strofă a devenit imnul naziştilor în timpul regimului lui Adolf Hitler, care a făcut din aceste versuri un cântec pangermanic. Această strofă nu a fost interzisă în mod oficial, însă nu a mai fost cântată de la înfrângerea Germaniei naziste, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. De atunci, cea de-a treia strofă din ”Das Lied der Deutschen” a fost adoptată ca imn naţional al Germaniei.
Pete Doherty a devenit cunoscut graţie relaţiei sale cu top modelul britanic Kate Moss. Cei doi s-au cunoscut în 2005, la petrecerea organizată cu ocazia zilei de naştere a top modelului, iar relaţia lor a fost una foarte tumultuoasă, marcată de împăcări şi despărţiri violente. Pete Doherty a fost părăsit de Kate Moss la începutul verii anului 2007, după ce ea a aflat că solistul trupei Babyshambles o înşeală. Doherty a mai avut o scurtă relaţie şi cu top modelul de origine română Irina Lăzăreanu.