Cupa Mondială de sărituri cu schiurile a luat o pauză la sfârșitul săptămânii trecute și a lăsat spațiu pentru Campionatul Mondial de zbor pe schiuri, găzduit de trambulina-gigant Kulm, de la Tauplitz/Bad Mitterndorf (Austria). Primele două zile au fost dedicate probei individuale, fiind programate în total patru manșe. Titlul mondial i-a revenit săritorului sloven Peter Prevc, cel care în urmă cu mai puțin de două săptămâni câștiga și prestigiosul Turneu al celor Patru Trambuline. Săritorul în vârstă de 23 de ani se afla pe locul secund după prima zi de concurs, a trecut primul după manșa a treia și a primit medalia de aur după ce a patra manșă a fost anulată din cauza vântului puternic. Prevc a reușit în manșa a treia cel mai lung zbor al concursului, în lungime de 244 de metri, nou record al trambulinei austriece, precedentul fiind stabilit tot de el, cu 243 m în manșa a doua! După germanul Sven Hannawald, care a reușit această „dublă” în 2002, el a devenit primul săritor care câștigă în același sezon și Turneul celor Patru Trambuline, și titlul mondial la zbor pe schiuri.
Norvegianul Kenneth Gangnes a fost lider după prima zi, cu zboruri măsurând 236 și 216 m, dar a sărit „numai” 238,5 m în manșa a treia, încheind concursul pe poziția secundă. Austriacul Stefan Kraft a cucerit medalia de bronz, păstrându-și locul 3 pe care îl ocupa după prima zi.
NORVEGIA A CUCERIT TITLUL MONDIAL PE ECHIPE
Duminică, în concursul pe echipe, a triumfat Norvegia, în componența Andreas Fannemel, Johann Andre Forfang, Daniel Andre Tande, Kenneth Gangnes. Totalul lor a fost de 1.467,7 puncte, reușind să devanseze cu peste 110 puncte formația Germaniei (Andreas Wellinger, Stephan Leyhe, Richard Freitag, Severin Freund) și cu peste 150 puncte pe cea a țării-gazdă, Austria (Stefan Kraft, Manuel Poppinger, Manuel Fettner, Michael Hayboeck). Slovenia fraților Prevc a fost doar a patra. Pentru Norvegia, acesta a fost al treilea titlu mondial pe echipe la zbor pe schiuri, după cele din 2004 și 2006. Campionatul Mondial de zbor pe schiuri se dispută o dată la doi ani, următoarea ediție fiind programată în 2018, la Obersdorf, în Germania.
Citește și:
Peter Prevc s-a impus detaşat în ediția 64 din Turneul celor Patru Trambuline