Petiție online pentru nedesființarea Unității pentru Finanțarea Învățământului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Petiție online pentru nedesființarea Unității pentru Finanțarea Învățământului

Cultură 10 Aprilie 2015 / 00:00 352 accesări

Fundația Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români (CAESAR) și Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) alături de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Societatea Academică din România (SAR) își exprimă din nou profunda îngrijorare cu privire la maniera complet netransparentă în care s-a încercat desființarea Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) de către Parlamentul României, precum și la demersul pripit prin care Ministerul Educației și Cercetării Științifice încearcă să diminueze atribuțiile acestei instituții. Organizațiile co-semnatare lansează un apel ferm către Parlamentul României să respingă proiectul de lege în cauză și să nu grăbească niciun proces de legiferare cu referire la viitoare modificări ale sistemului de educație din România fără respectarea procedurilor aplicabile și fără a se asigura de faptul că o suficientă consultare publică a avut loc în prealabil. Fundația CAESAR și LSRS alături de ANOSR, CTR și SAR își exprimă întreaga solidaritate cu UEFISCDI, cu activitățile performante și cu rezultatele sale demonstrate în domeniile educației, cercetării și inovării. ”Considerăm că cercetarea și inovarea trebuie să rămână o prioritate în România, întrucât creșterea economică a țării și crearea de locuri de muncă se leagă în mod direct de un sistem funcțional de cercetare și de dezvoltare”, spun reprezentanții fundației. ”Solicităm Ministerului Educației și Cercetării Științifice să evite bulversarea instituțiilor educaționale și de cercetare care funcționează prin desființarea, reorganizarea sau divizarea nejustificată a lor. În acest sens, lansăm o petiție publică prin care cerem în mod expres respingerea proiectului de lege cu privire la desființarea UEFISCDI și respectarea procedurilor legale și de consultare publică”, au anunțat reprezentanții fundației CAESAR într-un comunicat. Petiția poate fi semnată pe adresa www.fundațiacaesar.ro/petitie/.  Ei cer să nu divizeze UEFISCDI în mai multe structuri separate și să se asigure că orice modificări viitoare ale sistemului de învățământ sunt introduse cu respectarea tuturor etapelor care se impun, inclusiv cu desfășurarea de consultări publice prealabile și pe o perioadă suficient de mare cu toți actorii relevanți. Petiția va rămâne deschisă pentru semnare până pe 15 aprilie, dată la care va fi trimisă - în format tipărit și cu toate semnăturile aferente - către Ministerul Educației și către Senatul României.

Taguri articol


12