Petiţie împotriva angajamentului britanic în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Petiţie împotriva angajamentului britanic în Afganistan

Externe 23 Decembrie 2009 / 00:00 447 accesări

Familii ale militarilor britanici ucişi în Afganistan au trimis, luni seară, Guvernului, o petiţie cu circa 30.000 de semnături împotriva angajamentului Marii Britanii în acest conflict. “Acest război a fost lansat sub pretexte false, cu o lipsă de finanţare şi de echipament\", a declarat un bărbat al cărui fiu a fost ucis în Afganistan, depunând petiţia la biroul premierului britanic, Gordon Brown. Cerând retragerea celor aproximativ 10.000 de militari britanici staţionaţi în Afganistan, petiţia a fost semnată de 25.000 până la 30.000 de persoane, potrivit coaliţiei Stop the War (Opriţi războiul), aflată la originea campaniei. “Acest război este o farsă. Este imoral şi nedrept”, a precizat Joan Humphries, al cărei nepot a murit în Afganistan.

Petiţia a fost trimisă în momentul în care a fost anunţată moartea unui alt militar, ridicând astfel numărul militarilor britanici ucişi în Afganistan la 104, în anul 2009 şi la 241 din 2001, de la începerea ofensivei militare pentru înlăturarea talibanilor de la putere. Anul 2009 a fost cel mai violent pentru trupele britanice, de la războiul din Insulele Falkland, în 1982. Creşterea numărului de militari decedaţi a relansat opoziţia faţă de război. Potrivit unui sondaj publicat în noiembrie, 71% din cetăţenii britanici erau în favoarea unei retrageri cât mai rapide a trupelor lor. La începutul lunii decembrie, Marea Britanie a confirmat trimiterea a 500 de militari suplimentari, contingentul total ajungând astfel la 9.500 de militari (peste 10.000 incluzând forţele speciale).

Taguri articol


12