Petre Tobă a contestat decizia CNATDCU care stabileşte că a plagiat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Petre Tobă a contestat decizia CNATDCU care stabileşte că a plagiat

25 Octombrie 2016 / 21:26 510 accesări

Fostul ministru de Interne Petre Tobă a contestat decizia CNATDCU prin care se stabileşte că a plagiat în lucrarea de doctorat, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

"Domnul Tobă a depus contestaţie la decizia CNATDCU, ea va fi analizată conform regulamentului de organizare şi funcţionare al CNATDCU de o comisie de analiză a contestaţiei, potrivit procedurii. În ceea ce-l priveşte pe domnul Pandele: adresa de email comunicată de domnia sa către CNATDCU, nu a putut fi contactat pe adresa de email respectivă, în consecinţă la sfârşitul săptămânii trecute, un avocat care îl reprezintă pe dumnealui a venit pentru a i se comunica decizia CNATDCU. De la momentul comunicării deciziei, se scurg cele 10 zile, timp în care domnia sa poate face contestaţie", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

În cazul lui Petre Tonă, decizia comisiei de analiză a contestaţiei va fi supusă votului general al CNATDCU, Consilul General al CNATDCU având în această situaţie două opţiuni: fie avizează raportul comisiei de analiză a contestaţiei, fie respinge raportul.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, pe 12 octombrie, cu 36 de voturi pentru şi unul împotrivă, că fostul ministru Petre Tobă şi primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, au plagiat în lucrările de doctorat.

Petre Tobă a depus ulterior la Parchetul General, o plângere penală împotriva membrilor Consiliului General al CNATDCU care au votat constituirea ultimei comisii tehnice în cazul doctoratului său, dar şi a membrilor acesteia din urmă şi acuză un posibil abuz în serviciu, au declarat surse judiciare. Aceleași surse precizează că plângerea fostului ministru vizează și membrii celei de-a patra comisii tehnice, cei care au decis că în teza de doctorat a lui Petre Tobă este vorba de un plagiat "masiv". Potrivit surselor citate, fostul ministru de Interne vrea ca procurorii să cerceteze dacă s-au respectat prevederile legale şi dacă nu a fost comis un posibil abuz în serviciu referitor la modul în care a fost constituită cea de-a patra comisie tehnică. Aceleaşi surse precizează că, în actuala legislaţie, nu ar fi stipulat cadru legal pentru constituirea unei noi comisii dacă oficialii Consiliului General CNATDCU nu sunt de acord cu verdictul dat de comisia anterioară.

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Petre Tobă, a declarat, în legătură cu suspiciunile de plagiat în lucrarea de doctorat, că aşteaptă o decizie finală întrucât la nivelul Ministerului Educaţiei nu ar fi fost respectate procedurile, precizând că trei comisii au decis că nu a plagiat.

Taguri articol


12