Petrecere de 8 martie la PSD

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Petrecere de 8 martie la PSD

Justiție 07 Martie 2011 / 00:00 1210 accesări

În fiecare an, femeile social democrate din tot judeţul se întâlnesc în preajma zilei de 8 martie, la invitaţia preşedintelui Organizaţiei judeţene de Femei a PSD Constanţa, Mariana Gâju, care le oferă colegelor din partid o zi plină de surprize plăcute. Şi în acest an, peste 800 de femei din PSD s-au întâlnit, sâmbătă, la restaurantul Aurora, din staţiunea Mamaia. Preşedintele organizaţiei municipale, deputatul Antonella Marinescu, a declarat că femeile, nu doar cele din PSD, merită o astfel de zi. „Nu pot decât să le urez La mulţi ani, multă sănătate şi să se distreze cât mai bine“, a spus Marinescu. Mariana Gâju a declarat că şi-ar fi dorit ca, la această petrecere, să participe toate femeile. „Este ziua tuturor femeilor. Mă bucur că am putut face în aşa fel încât reprezentantele PSD din tot judeţul să se întâlnească şi să petreacă împreună această zi. Le urez multă sănătate şi le spun să nu uite să lupte în fiecare zi pentru drepturile lor. Le doresc o primăvară frumoasă şi să fie mereu cu zâmbetul pe buze“, a spus Gâju. La petrecerea de sâmbătă au fost reprezentaţi şi bărbaţii din PSD, prin senatorul Alexandru Mazăre şi deputatul Eduard Martin. „Doamnele ar trebui să vină spre PSD. În spatele oricărui partid puternic trebuie să stea o organizaţie de femei puternică“, a declarat Alexandru Mazăre. La rândul său, Eduard Martin a spus: „Ne simţim bine aici, cu dumneavoastră. România se poate distra şi fără madam Udrea şi sperăm ca, de acum încolo, să ne distrăm şi fără ei“.



12