Petreceri de primăvară şi striptease de Ziua Femeii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Distracţia „înfloreşte”

Petreceri de primăvară şi striptease de Ziua Femeii

Monden 26 Februarie 2014 / 00:00 2205 accesări

Luna martie va aduce, la malul mării, evenimente mondene specifice începutului de primăvară, prilejuite de sărbătoarea feminităţii şi a frumuseţii. Având în vedere că, în acest an, 8 Martie este într-o zi de sâmbătă, cluburile, restaurantele şi diversele localuri vor fi „invadate” de constănţence care şi-au făcut din timp rezervări pentru petrecerile de Ziua Femeii. Petrecerile de 8 Martie vor respecta tradiţiile ultimilor ani, având în program concerte, evenimente cu muzică şi dans, dar şi reprezentaţii de striptease masculin. În acest sens, localurile şi cluburile au aliniat la start, pentru săptămâna viitoare, mai multe evenimente care sărbătoresc feminitatea.

8 MARTIE Clubul Pride îi va găzdui, de 8 Martie, pe Taboo Boys & Mihai Mitoşeru, nelipsiţi în ultimii ani din cluburile constănţene la petrecerile de Ziua Femeii. Stripperii vor susţine, după miezul nopţii, un show incendiar pentru care încă se găsesc bilete la preţul de 20 de lei, în avans, şi 25 de lei, în seara show-ului, la intrarea în club. În plus, organizatorii acestui eveniment promit numeroase surprize şi premii pentru cele mai îndrăzneţe doamne şi domnişoare.

Un alt eveniment specific sărbătorii de 8 Martie are loc, în aceeaşi seară, la restaurantul Harlequin din Mamaia. Acolo va avea loc, de la ora 21.00, un recital cu muzică „de corazon” al trupei Salamandra. Biletele pot fi achiziţionate de la sediul localului, la preţul de 35 de lei. Un alt eveniment muzical are loc, pe 8 Martie, la hotelul Vega din Mamaia, acolo unde vor întreţine atmosfera Ionuţ Galani, Mircea Cazan şi Vega Band, preţul meniului în seara respectivă fiind de 150 de lei.

„MĂRŢIŞOR PARTY“ În acest weekend, mai precis în noaptea de sâmbătă, clubul Luv a pregătit o petrecere de Mărţişor, intitulată „Primăvara începe cu Luv”. Invitaţia la distracţie presupune intrare liberă, iar oferta muzicală va fi asigurată de cei doi DJ, Alexunder Base şi DJ Smart. Tot în acest weekend, în clubul Goblin au loc, vineri şi sâmbătă, petreceri „Mărţişor Party Weekend”, în cadrul cărora vor mixa Chesarion şi DJ Oldskull, intrarea fiind liberă.



12