Petreceri de weekend

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Petreceri de weekend

Monden 10 Decembrie 2011 / 00:00 779 accesări

A venit un nou weekend de iarnă la malul mării cu o altă atmosferă, chiar dacă în termometre se înregistrează temperaturi de toamnă întârziată, iar distracţia se mută noaptea prin cluburi şi este programată să se desfăşoare după tradiţia serilor de sfârşit de săptămână.

O noapte specială de sâmbătă, cu ritmuri celebre trecute prin saxofon, îi aşteaptă pe constănţeni în clubul Crush, acolo unde Marian Gănescu îşi va pune în valoare dexteritatea faţă de instrumentul muzical preferat. Tot sâmbătă seară, în clubul Fratelli din oraş, va încinge atmosfera invitatul special sosit din Franţa, Romain Kwiatkowski, alias DJ Rom1. O petrecere cu mulţi iepuraşi sexy este programată pentru aceeaşi seară, în clubul constănţean The Bank, unde cele mai frumoase modele din oraş vor face show. Tot în aceeaşi seară este organizat evenimentul „Russian Party”, în clubul Latin Fever, unde ritmurile ruseşti vor rezona cu cele latine pentru o atmosferă specială. „Clubbing Night” este numele petrecerii din localul Captain Cook, acolo unde spectacolul va fi organizat de muzică live a unui band.

Petrecerea „Alb şi Negru pentru o viaţă colorată” va avea loc, duminică, în club Crush, începând cu ora 19.00, iar pentru a respecta tematica, ţinuta obligatorie este compusă din... alb şi negru. Cei prezenţi vor avea parte de un concert live cu trupa de nu-jazz Cuantune şi alţi invitaţi. Evenimentul este unul umanitar, organizat de Cluburile Rotaract din Constanţa, pentru susţinerea copiilor bolnavi de hemofilie din judeţ.

Taguri articol


12