Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat astăzi că Rusia a pus "condiţii inacceptabile" în cursul negocierilor de la Minsk privind soluţionarea conflictului din estul Ucrainei, relatează BBC News Online. Poroşenko a făcut această declaraţie în timpul unei pauze de la negocierile care durează de aproximativ 14 ore şi la care participă de asemenea preşedintele rus, Vladimir Putin, şeful statului francez, Francois Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel. Potrivit unei surse citate de agenţia rusă de stat RIA Novosti, preşedinţii ucrainean Petro Poroşenko şi rus Vladimir Putin au făcut un "progres uriaş" în negocierile de la Minsk privind criza din Ucraina, ajungând la un acord asupra a 80% - zece puncte - din documentul final. "Asupra documentului final s-a ajuns la un acord în proporţie de 80%. Acest document are peste zece puncte. După ce va fi semnat de către «Cei patru de la Normandia» va fi trimis să fie semnat de către Grupul de contact. S-a înregistrat un progres uriaş", a declarat sursa citată.