Afacerile cu biocombustibili, un business bazat pe alinierea la Directivele Europene și mai puțin pe potențialul agricol al țării, ar putea primi, în 2018, un nou impuls, prin trecerea la un conținut de cel puțin 8% biocarburant în benzină, de la 4,5% în prezent, dar producătorii se tem că ...
Doi atentatori sinucigași au detonat vineri automobile încărcate cu explozivi pe o șosea din apropierea exploatărilor petroliere din provincia Basra, din sudul Irakului, informează Reuters. Un purtător de cuvânt al ministerului de interne de la Bagdad și surse din poliție au anunțat că exploziile ...
CE ȘI CUM Prețul petrolului se va stabiliza, în următoarea perioadă, în jurul valorii de 50 dolari/baril, apreciază specialistul băncii de investiții Saxo Bank Ole Hansen. Estimarea sa se bazează pe evoluția generală a prețurilor mărfurilor din ultima perioadă, care au marcat scăderi; de ...
Iran a descoperit noi rezerve de petrol estimate la circa 15 miliarde de barili, conform unui comunicat publicat duminică de Campania Națională Iraniană de Petrol (NIOC), relatează agenția EFE. Din această cantitate, cel puțin două miliarde de barili sunt recuperabili, a explicat directorul NIOC, Ali Kardor ...
Prețurile mărfurilor ar putea crește în 2017, după cinci ani de scăderi, din mai multe motive, printre care reducerea producției de petrol convenită de OPEC în noiembrie, apreciază oficialul Saxo Bank Ole Hansen. Rămân însă și unele incertitudini, printre care noile politici ale ...
Coaliția internațională coordonată de Statele Unite a distrus infrastructura economică din Siria, pentru a slăbi Guvernul legitim al țării, însă nu a vizat și instalaţiile petroliere controlate de rețeaua teroristă Stat Islamic, a declarat Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al ...
Petrolul încheie anul 2016 cu o puternică revenire, grația acordului pentru reducerea producției, care lasă în urmă deprecierea înregistrată în marea parte a anului, cu un baril de petrol Brent care a ajuns la un preț chiar mai mic de 28 de dolari, relatează agenția EFE. Barilul de ...
Compania British Petroleum transportă aproape trei milioane de barili din țițeiul Statelor Unite către clienți din Asia, punând bazele unei operațiuni complexe care ar putea deveni mai populară după anunțul de reducere a producției făcut de Organizația Statelor Exportatoare de Petrol ...
Organizația țărilor exportatoare de petrol - OPEC - se apropie de acordul de a reduce producția de țiței cu 1,4 milioane de barili pe zi, potrivit unui delegat citat miercuri de Bloomberg, care susține că țările care nu sunt membre OPEC ar urma să reducă producția cu 600.000 de barili pe zi. Prețul ...
Mii de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele, din cauza incendiilor de vegetație care au afectat mai multe regiuni din Israel, în timp ce autoritățile au anunțat că anchetează toate cauzele posibile, inclusiv incendierea intenționată, scrie The Associated Press. În regiunea ...
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) dă de înțeles că va exista o producție mai mare în 2017, raportând o creștere în octombrie, în contextul în care mai mulți membri speră să fie excluși din planul grupului de a limita producția. Astfel, în ...
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) sugerează că va exista o producție mai mare în 2017, raportând o creștere în luna octombrie, în contextul în care o serie de membri speră să fie excluși din încercarea grupului de a limita producția, potrivit ...
Preţul petrolului a scăzut vineri cu 0,8%, la minimul ultimei săptămâni, ajungând la 44,33 dolari barilul, la bursa din New York. Preţurile ar putea scădea în continuare, în condiţiile avansului producţiei la nivel global, dacă OPEC (organizația țărilor exportatoare de petrol) nu ...
Cererea internă a fost stimulată peste măsură, lucru care a dus la creșterea importurilor, căci producția locală n-a ținut pasul; iar acum ne izbim și de lipsa forței de muncă, a avertizat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Cererea crește, producția dă să crească, dar se oprește în acest ...
Compania de petrol și gaze Total a anunțat descoperirea unui zăcământ de petrol în Marea Neagră, pe partea bulgărească, potrivit raportului pe trimestrul III al multinaționalei franceze. În documentul citat, Total nu a oferit mai multe detalii în afara faptului că va deschide o nouă ...
Prețul petrolului a scăzut cu 0,4%, la 48,50 de dolari barilul în New York, după ce OPEC a încheiat întâlnirea de vineri fără să ajungă la o concluzie legată de cotele la care ar trebui să plafoneze sau să înghețe producția de petrol, conform Bloomberg. Mai mulți ...