Petromin ar putea fi dizolvată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Petromin ar putea fi dizolvată

Economie 19 Iunie 2010 / 00:00 528 accesări

Consiliul de Administraţie al firmei de transport maritim CNM Petromin (CNMP) Constanţa propune acţionarilor diminuarea capitalului social al companiei pentru acoperirea pierderilor sau dizolvarea acesteia, decizia urmând să fie luată la 28 iunie. Propunerile completează ordinea de zi iniţială, conform unui raport al companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Aprobarea diminuării capitalului social şi a dizolvării companiei ar urma să fie realizată în conformitate cu prevederile unui articol din Legea societăţilor comerciale. Prevederea legală în baza căreia ar trebui realizată diminuarea capitalului social spune că „dacă adunarea generală extraordinară nu hotărăşte dizolvarea societăţii, atunci societatea este obligată ca, cel târziu până la încheierea exerciţiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile (...) , să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puţin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, dacă în acest interval activul net al societăţii nu a fost reconstituit până la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social”. Pe de altă parte, articolul de lege în baza căruia acţionarii vor analiza dizolvarea companiei stipulează că în cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi, activul net al societăţii s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris va convoca imediat adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată. De-a lungul timpului, compania Petromin a fost destrămată pe bucăţi din cauza datoriilor istorice acumulate la bugetul statului. De altfel, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa pune sechestru, o dată la câteva luni, pe bunurile companiei şi le execută silit pentru a recupera măcar o parte din datorii. Ultimul bun scos la vânzare de Fisc a fost împingătorul fluvial „Pluton”. Petromin, specializată în transportul maritim şi de coastă, are un capital social de 56,2 milioane de lei. La finele anului trecut, activul net avea o valoare de 28,7 milioane lei. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) deţine, potrivit celor mai recente date, 70,01% din acţiunile companiei, iar SIF Transilvania are o cotă de 23,83%.

Taguri articol


12