Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“ comemorează, prin expoziţii de carte, două personalităţi marcante ale culturii române: Petru Maior, reprezentant al Şcolii Ardelene şi Alexandru Philippide. Născuţi în veacuri diferite, Maior în anul 1760 – după cum se pare că au stabilit cercetătorii - , iar Philippide la 1 aprilie 1900, cei doi filologi au în comun nu numai înclinaţia către cuvîntul scris, dar şi ziua trecerii în nefiinţă: 8 februarie 1821, respectiv 1979. Istoric şi filolog român, Petru Maior a fost unul dintre reprezentanţii de frunte ai Şcolii Ardelene, dar s-a remarcat şi ca protopop greco-catolic de Reghin şi autor de lucrări teologice. De altfel, operele sale se pot grupa în trei categorii: istorice, bisericeşti şi lingvistice. Petru Maior este cunoscut drept criticul caustic al ideilor care contestau romanitatea şi continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii. Titlurile cărţilor sale reprezintă adevărate manifeste pentru latinitatea poporului nostru: „Istoria pentru începutul românilor în Dachia“, Buda, 1812, „Răspunsul la cîrtirea carea s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior, autorul Istoriei celei pentru începutul românilor în Dachia“, Buda, 1814, „Animadversiones in Recesionem Historiae De origine Valachorum in Dacia“, Pesta, 1815. „Scrisul lui Petru Maior nu aparţine doar timpului său. Fiecare generaţie care i-a urmat a simţit adînc acest adevăr, descoperind pentru propria ei epocă noi şi noi semnificaţii în preluarea sacrelor idealuri ce o luminează. De aici, necesitatea considerării operei sale, dintr-o perspectivă contemporană, ca o rezervă de forme care îşi aşteaptă sensul“, afirmă şef serviciu în cadrul Bibliotecii Judeţene Constanţa, Gelu Culicea.

Poet şi traducător român, Alexandru Philippide (fiul lingvistului Alexandru Philippide), s-a născut la Iaşi, la 1 aprilie 1900. A făcut studii la Iaşi, Berlin şi Paris, iar în 1967, a obţinut Premiul Herder, distincţie acordată de către Universitatea din Viena, începînd din 1964, unor „personalităţi care s-au evidenţiat prin performanţele lor în domeniul artelor şi al ştiinţelor spiritului şi au contribuit, astfel, în mod exemplar, la menţinerea şi sporirea moştenirii culturale europene“. Distincţia este apreciată în special în ţările est şi central-europene, unde este considerată chiar Premiul Nobel al Estului. Criticul literar Alex Ştefănescu apreciază consecvenţa stilistică a lui Alexandru Philippide, care este cu atît mai frapantă cu cît cărţile sale de versuri au apărut la distanţe mari în timp: „Aur sterp“, în 1922, „Stînci fulgerate“, în 1930, „Visuri în vuietul vremii“, în 1939, „Monolog în Babilon“, în 1967, „Vis si căutare“, în 1979. „Citind poemele lui Alexandru Philippide, ne vine să credem că autorul lor s-a aşezat o singură dată la masa de scris şi şi-a asternut apoi pe hîrtie, fără întrerupere, întreaga operă poetică. În toate aceste cărti, poetul are la liră, cum s-a spus, o singură coardă, şi anume, pe cea mai gravă. El este de o solemnitate monotonă. Şi la tinereţe şi la bătrîneţe, şi în timp de pace şi în vreme de război, şi scriind despre dragoste şi imaginîndu-şi moartea, poetul îşi păstrează acelaşi stil“, apreciază criticul literar Alex Ştefănescu. De la moartea lui Alexandru Philippide se împlinesc, duminică, 30 de ani. Expoziţiile care îi omagiază pe Petru Maior şi Alexandru Philippide vor fi deschise publicului vizitator pînă la sfîrşitul lunii februarie.