PF Daniel: Să păstrăm şi să cultivăm darul unităţii naţionale, ca simbol al demnităţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PF Daniel: Să păstrăm şi să cultivăm darul unităţii naţionale, ca simbol al demnităţii

Social 01 Decembrie 2014 / 16:54 197 accesări

Patriarhul Daniel a spus, cu ocazia Zilei Naţionale, că poporul român trebuie să păstreze şi să cultive darul unităţii naţionale, ca simbol al demnităţii, obţinută cu multe jertfe şi eforturi spirituale şi materiale pentru binele ţării şi al românilor de pretutindeni. Preafericitul Daniel a spus, la slujba de Te Deum din Catedrala Patriarhală, că 1 Decembrie este o zi de recunoştinţă sau de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru marele dar al unităţii şi libertăţii naţionale, dobândite de poporul român prin credinţă puternică şi luptă jertfelnică de-a lungul a multor secole de suferinţă creştinească, prin înţelepciunea şi voinţa fermă a conducătorilor patrioţi, civili şi clerici, prin vitejia şi dorinţa poporului român de unitate şi libertate naţională. Patriarhul României a mai spus că Biserica Ortodoxă Română a sprijinit Marea Unire a tuturor provinciilor româneşti într-un stat român unitar, fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de afirmare şi cultivare a conştiinţei naţionale şi a dorinţei de unitate naţională. "Este relevant faptul că între cei 1.228 de delegaţi oficiali în Adunarea Naţională Constituantă, care s-au întrunit la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918 pentru proclamarea Marii Uniri, au fost şi mulţi slujitori ai Bisericii. Cele două Biserici româneşti din Transilvania (ortodoxă şi greco-catolică) au fost reprezentate la Alba Iulia prin cinci episcopi, patru vicari, zece delegaţi ai consistoriilor (consiliilor eparhiale) ortodoxe şi ai capitalurilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un reprezentant al institutelor teologic-pedagogice şi câte doi reprezentanţi ai studenţilor", a arătat PF Daniel.

Taguri articol


12