Obligaţia ca persoanele fizice autorizate (PFA) să plătească contribuţiile pentru venituri de natură profesională aşa cum prevedea OUG 58/2010 va fi eliminată odată cu intrarea în vigoare a actului normativ care modifică ordonanţa, acestea urmând să facă plata contribuţiei conform Legii 19/2000. Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti (CPMB) a precizat, vineri, că actul normativ pentru modificarea şi completarea OUG 58/2010 vizează doar persoanele care realizează venituri de natură profesională din drepturi de autor sau în baza unor convenţii civile, nu şi PFA-urile, care nu mai fac obiectul documentului adoptat de Guvern. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a noului act normativ, persoanele fizice autorizate vor face plata contribuţiilor conform Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii, adică la fel ca înaintea intrării în vigoare a OUG 58/2010. Reprezentanta CPMB, Veronica Marinescu, a explicat vineri, într-o conferinţă de presă, că persoanele aflate în această situaţie, care au virat banii pentru contribuţii aşa cum prevedea OUG 58/2010, vor avea un punctaj mai mare în luna pentru care s-a făcut plata sau pot solicita o regularizare a plăţilor. Ea a mai precizat că persoanele care realizează, în mod ocazional, venituri de natură profesională pe lângă veniturile de natură salarială, nu datorează contribuţiile individuale şi pentru aceste venituri de natură profesională (drepturi de autor sau convenţii civile). În cazul persoanelor care, în mod ocazional, realizează exclusiv venituri de natură profesională - drepturi de autor - , există obligaţia plăţii contribuţiilor individuale. \"În această situaţie baza de calcul anuală nu poate depăşi de cinci ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat\", a precizat Marinescu.