Phoenix Constanța a trecut de sută pe terenul Sportului Studențesc!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liga 1 de baschet feminin

Phoenix Constanța a trecut de sută pe terenul Sportului Studențesc!

Sport 25 Februarie 2018 / 17:05 785 accesări

Conform așteptărilor, baschetbalistele de la CS Phoenix Constanța au avut meci lejer în etapa a 6-a din faza semifinală a Ligii 1. C Sportul Studențesc București, o formație cu multe junioare în lot, n-a reușit să facă față echipei constănțene, în jocul disputat duminică după-amiază în Sala Agronomia. Scorul final a fost 40-108 (22-59), pe sferturi 13-31, 9-28, 6-24 și 12-25.

Au marcat pentru echipa constănțeană: Ecaterina Armanu 17 puncte (2x3), Jasany Williams 14, Chelsea Douglas 13 (1x3), Bianca Fota 12, Alexandra Marcu 12, Teodora Armanu 11 (1x3), Bianca Florea 8, Selena Kirberg 7, Alexia Grancea 6, Mădălina Geleriu 4, Anca Crăciun 4. Rezervă neutilizată: Gabriela Măgurean (este încă nerefăcută după o accidentare).

„Următorul meci este important pentru noi și se anunță foarte greu. Vom juca la Constanța cu Agronomia București, una dintre echipele care și-au propus să se califice la turneul final”, a declarat Cristian Mănăstireanu, președintele lui CS Phoenix. Partida Phoenix Constanța - Agronomia București va avea loc duminica viitoare, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Constanța.

Citește și:

Eșec neașteptat pentru baschetbalistele de la Phoenix

Pas cu dreptul pentru Phoenix Constanța, în turneul semifinal

Succes fără dubii pentru Phoenix Constanța, în ultimul joc din 2017



12