Phoenix Constanța s-a impus lejer la Alexandria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Într-o partidă jucată în devans și contând pentru Liga 1 de baschet feminin

Phoenix Constanța s-a impus lejer la Alexandria

Sport 12 Decembrie 2017 / 18:24 1143 accesări
Phoenix Constanța a urcat în fruntea clasamentului, având însă un meci în plus față de CSM Târgoviște

Phoenix Constanța a urcat în fruntea clasamentului, având însă un meci în plus față de CSM Târgoviște

Cu o singură înfrângere la activ în Liga 1 de baschet feminin, Clubul Sportiv Phoenix Constanța și-a continuat marți seria de victorii. Baschetbalistele constănțene au jucat în deplasare, cu CS Baschet Teleorman II Alexandria, și s-au impus fără probleme, scor 87-49 (43-22), scorul pe sferturi fiind 19-13, 24-9, 22-18 și 22-9. Phoenix a condus în permanență pe tabela de marcaj, a controlat meciul da capo al fine și a obținut o victorie lejeră în partida care a contat pentru etapa a 9-a.

Au marcat pentru Phoenix: T. Armanu 25 de puncte (3x3), Kirberg 14, B. Fota 13, E. Armanu 10 (1x3), M. Marcu 8, Bogățeanu 7, Douglas 6, B. Ivanov 6. A mai jucat: M. Florea. Rezervă neutilizată: Williams.

CS Phoenix Constanța a devenit lider al clasamentului, cu 13 puncte din 7 jocuri, urmată de CSM Târgoviște 11p/6j, Rapid București 11p/7j, CS Baschet Teleorman II Alexandria 8p/7j și Sepsi Sic II Sfîntu Gheorghe 4p/5j.

Phoenix Constanța mai are de jucat un singur meci în sezonul regulat, cel amânat cu Sepsi din etapa a 8-a, partida fiind reprogramată pentru vineri 15 decembrie, de la ora 15.00, în Sala Sporturilor din Constanța. Baschetbalistele constănțene vor sta în runda a 10-a, ultima din sezonul regulat, astfel că pentru ele vacanța va începe după jocul de la Constanța, de vineri!

BC ATHLETIC CONSTANȚA JOACĂ MIERCURI ÎN SALA RAPID

Miercuri, de la ora 18.00, într-o partidă contând pentru etapa a 8-a din Liga 1 de baschet masculin, Baschet Club Athletic Constanța va juca în deplasare cu Rapid București. Ultimele două jocuri ale Athleticului din sezonul regulat sunt programate pe teren propriu, cu sateliții echipelor din Iași (17 decembrie) și Galați (22 decembrie).

Alte rezultate din etapa a 8-a: CN „Aurel Vlaicu” București - Phoenix II Galați 90-74; Politehnica II Iași - BCM U. FC Argeș II Pitești 111-50 (partidă jucată în devans). Restanță din etapa a 2-a: BCM U FC Argeș II Pitești - Phoenix II Galați 102-84.

În clasament conduce CN „Aurel Vlaicu” București, cu 15 puncte din 8 jocuri, urmată de BC Athletic Constanța 13p/7j, Rapid București 11p/7j, BCM U. FC Argeș II Pitești 11p/8j, Politehnica II Iași 10p/8j și Phoenix II Galați 9p/8j.

Citește și:

Victorie pentru Phoenix Constanța, în meciul cu CSM Târgoviște

Succes prețios pentru Phoenix Constanța, pe terenul Rapidului

CS Phoenix Constanța, a doua în clasament la finalul turului



12