Phoenix revine la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Concert de legendă

Phoenix revine la Constanţa

Monden 09 Mai 2013 / 00:00 719 accesări

Legendara trupă Phoenix va susţine, la începutul lunii viitoare, un concert incendiar în faţa publicului de la malul mării. Astfel, Phoenix va cânta în... Phoenix, clubul constănţean care îi poartă numele, pe 6 iunie, de la ora 21.30. Biletele pentru acest concert vor fi puse în vânzare de săptămâna viitoare, la sediul clubului, la preţul de 50 de lei.

CEL MAI LONGEVIV GRUP ROMÂNESC Trupa Phoenix a împlinit, anul trecut, cinci decenii de existenţă, fiind cel mai longeviv grup muzical de pe scena românească. Formaţia a fost deschizătoare de drumuri în muzica românească, abordând numeroase subgenuri ale rock-ului, de la rock\'n\'roll şi beat, trecând prin progresiv, până la hard rock. Phoenix a fost prima trupă rock care a produs albume şi piese inspirate din folclorul românesc arhaic, constituind astfel una din formaţiile muzicale care au creat un subgen al muzicii rock, etno rock-ul. În 1961, Nicu Covaci şi Kamocsa Camo Bela, elevi la Şcoala medie nr. 2 din Timişoara, pun bazele unei „formaţii de chitare electrice\" care avea să evolueze, ulterior, în grupul care ocupă primele pagini ale istoriei rock-ului românesc.

În perioada 1964 - 1966, cei de la Phoenix aveau să cânte prin cantinele studenţeşti sau cluburile timişorene mai tot ce ascultau pe la Radio Novi Sad din fosta Iugoslavie sau piese de pe albumele primite din Occident: Beatles, Rolling Stones, Monkees, Animals. De altfel, şi primele lor compoziţii erau tributare acestor trupe. În 1968, a început un nou capitol, cel al recunoştinţei publicului de specialitate, când au câştigat marele premiu al festivalului naţional studenţesc de la Iaşi.

ISTORIE ZBUCIUMATĂ Două dintre momentele de vârf ale trupei le reprezintă spectacolul dat la Orăştie, în 1976, pe ruinele cetăţii Sarmisegetuza, precum şi cel de la Alba Iulia, de pe Câmpia Libertăţii, din 1977, în sprijinul sinistraţilor cutremurului catastrofal din 4 martie. Un an mai târziu, liderul trupei, Nicu Covaci, s-a căsătorit cu o olandeză şi, după un voiaj de nuntă în Olanda, a venit în ţară pentru două concerte la Tulcea şi Constanţa, susţinute cu stadioanele arhipline. La plecare, însă, a dispărut cu tot cu... trupă, iar amănuntele spumoase despre această dispariţie misterioasă sunt consemnate în cartea „Phoenix... însă eu”, scrisă de Nicu Covaci şi apărută la editura Nemira, în 1992.

Istoria de 50 de ani a trupei a fost, deopotrivă, glorioasă şi zbuciumată, prin componenţa grupului perindându-se, în tot acest timp, nume care au ajuns celebre pe scena rock-ului şi a folk-ului autohton: Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Mani Neumann sau Josef Kappl. Singurul care nu s-a... lepădat de legendarul grup, în nicio circumstanţă şi datorită căruia trupa a luat naştere şi a rezistat, este Nicu Covaci. Alături de acesta, din componenţa actuală a trupei fac parte: Ionuţ Micu, Cristi Gram, Bogdan Bradu, Dzidek Marcinkiewicz şi Volker Vaessen.

Taguri articol


12