Pianistul Daniel Sărăcescu, înmormântat duminică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
S-a stins un artist desăvârşit

Pianistul Daniel Sărăcescu, înmormântat duminică

Eveniment 25 Ianuarie 2014 / 00:00 5347 accesări

Cultura constănţeană traversează o nouă perioadă de doliu, odată cu trecerea prematură la cele veşnice a pianistului şi profesorului Daniel Sărăcescu, care a murit, vineri dimineaţă, din cauza unui accident vascular. Sicriul cu trupul neînsufleţit al omului de cultură este depus la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, unde va avea loc şi slujba de prohodire, duminică, la ora 13.00. Dacă condiţiile meteo vor fi favorabile, sicriul va fi depus duminică, de la ora 9.00, în foaierul Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski”. Înmormântarea va avea loc duminică, la Cimitirul Central, după slujba oficiată, de la ora 13.00, la Catedrală.

Pe 11 octombrie, Daniel Sărăcescu împlinea 50 de ani şi nimic nu părea să-i anunţe sfârşitul, în afară de munca intensă pe care o ducea în slujba muzei Eutherpe, la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius”, unde era conferenţiar, la Colegiul Naţional de Arte (CNA) „Regina Maria”, unde a fost director şi profesor titular (în ultimii ani, colaborator), la TNOB „Oleg Danovski”, unde era colaborator permanent, dar şi la numeroasele recitaluri şi seri camerale de la Muzeul de Artă.

MEMBRU FONDATOR AL FACULTĂŢII DE ARTE Conf. dr. Daniel Sărăcescu a fost unul dintre membrii fondatori ai Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius”. „Membrii corpului didactic şi studenţii, colegi şi discipoli îi aduc un respectuos omagiu şi îşi exprimă profundele regrete la dureroasa dispariţie. Sincere condoleanţe familiei îndoliate!”, a transmis colectivul facultăţii ovidiene.

O MUNCĂ TITANICĂ Toate serile lirice şi camerale cu Daniel Sărăcescu la pian erau o reuşită, iar colegii, instrumentişti sau solişti, îl preferau întotdeauna, numai că timpul nu-i permitea să facă faţă atâtor solicitări. „Fără urmă de exagerare, domnul profesor Sărăcescu a fost un înger bun pentru mulţi dintre elevii, studenţii şi colegii domniei sale. Mie mi-a fost profesor în facultate şi profesor nepreţuit mi-a rămas şi după ce am devenit colegi la Operă, pentru că toate rolurile pe care le-am interpretat au avut amprenta unică a studiului cu dânsul, un corepetitor excepţional de talentat, riguros dascăl şi cu o energie pozitivă molipsitoare. (...) Privind în urmă, nici nu-mi vine să cred cum făcea faţă unei munci titanice, mereu cu zâmbet şi cuvinte de încurajare”, a spus mezzosoprana Gabriela Dobre.

„Era un artist desăvârşit. E greu să accepţi că nu mai este printre noi un om de 50 de ani, care îţi era coleg şi prieten”, a spus şi consultantul artistic al TNOB, Mircea Tegzeşiu.

„NICIODATĂ NU S-A CONSIDERAT MAI PRESUS DE COLEGI” Timp de trei ani, în perioada 1992-1995, Daniel Sărăcescu a fost directorul CNA „Regina Maria”, instituţie unde a fost profesor titular (1990-1999), iar până în prezent, colaborator. Actualul director al Colegiului de Arte, prof. Ismet-Nejdet Gevat, îşi aminteşte cum profesorul şi pianistul Daniel Sărăcescu asista emoţionat când un tânăr interpreta o operă de-a sa. „Era un coleg permanent vesel. Tot timpul era optimist. Niciodată, din postura de director al liceului, nu s-a considerat mai presus de colegi. Regretăm cu toţii dispariţia lui, atât elevi, cât şi colegi. Dumnezeu să-l odihnească!”, a declarat directorul Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”, prof. Ismet-Nejdet Gevat.

Daniel Sărăcescu a absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, în 1988, iar în 2007 şi-a obţinut doctoratul în muzică, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Daniel Sărăcescu este al treilea profesor-artist pe care Constanţa îl pierde în ultimii patru ani, după actorii Vasile Cojocaru, decedat pe 21 ianuarie 2010, şi Diana Cheregi, care a părăsit această lume pe 3 martie 2013.



12