Sub cupola sa de la Cotroceni, maestrul Băsescu interpretează preludii şi diverse alte partituri la pian. De cînd cu înţelegerile cu PSD, cîntă cu mănuşi. Îşi alege cu grijă fiecare melodie în parte. Sigur, după cum îl ştim cu toţii, domnia sa nu este un melancolic prin definiţie. Ba, dimpotrivă, dacă ne aducem aminte de prestaţia de pe vremea festivalurilor Alianţei DA, e un adept al ritmurilor îndrăcite. Acum, abia atinge clapele suav, precum o adiere de vînt. La prima vedere, pentru că, dacă îl privim cu atenţie, vom observa cît de încordat este la reluarea unor refrene. Pianistul de la Cotroceni interpretează partiturile scrîşnind din dinţi. De regulă, în astfel de momente tandre ale politichiei noastre, cîntă şi cu vocea imnurile sale răstite, sarcastice şi otrăvite. Dar, cum pînă la alegerile prezidenţiale mai avem mult şi bine, dumnealui nu se riscă. Pînă acum, cu toate că i-a căzut de cîteva ori capacul pianului peste mîini, nu a scos nici măcar un geamăt! Şi-a băgat, evident, ca tot românul, picioarele în ce a găsit la îndemînă, dar s-a străduit să nu-şi dea prea repede arama pe faţă. E drept, zilele trecute, conform unor reflexe mai vechi şi mai statornice decît alte apucături, s-a răstit prin telefon la doi moderatori de la postul de televiziune “Realitatea”, i-a făcut muci, mă rog, ca să folosesc o expresie mai academică, i-a tăvălit bine, dar, atenţie, atît. Ţinînd cont de capacitatea sa creatoare, ar fi putut să-i ia la palme sau să-i salte cu duba în care a călătorit domnia sa ca să ajungă pe blat la întîlnirea cu membrii corului pedelist de la Poiana Braşov. E posibil ca pianistul de la Cotroceni să fi suferit profund după ce i s-a spus că, din motive de strategie, trebuie să renunţe la compozitorul Gabriel Oprea, unul din favoriţii săi pentru conducerea Ministerului de Interne. Într-un fel, Oprea era pe calapodul urechii sale muzicale şi i-ar fi fost mai la îndemînă să exerseze la pian în timpul campaniei electorale. Pînă şi Boc, un afon în materie de muzică, pentru că lui trebuie să-i dictezi partiturile notă cu notă, s-ar fi putut mula pe compoziţiile lui Gabriel Oprea, chiar dacă dumnealui le are mai mult cu trompeta şi muştiucul ei. Cu “teroristul” de Liviu Dragnea, prieten bun cu exact cei pe care nu-i înghite pianistul de la Cotroceni, se cam complică orele de muzică! În ciuda incidentului de la “Realitatea”, pianistul de la Cotroceni fuge de scandaluri politice precum dracul de tămîie. De necrezut! Părintele scandalurilor şi diversiunilor de tot felul în politichia noastră se teme de gălăgie! Brusc şi concomitent, după ce a distrus pian după pian, ca să nu mai amintesc cum l-a luat de o aripă pe cel liberal, ne recomandă să ascultăm numai muzică de cameră! Concret, să ne înscriem la şcoala unicamerală, unde, din cîte am înţeles, rareori se aude musca. Pianistul de la Cotroceni vrea linişte pînă la alegerile prezidenţiale. A înţeles că orice scandal, care ar putea perturba echilibrul dezechilibrat al României, l-ar putea costa funcţia de preşedinte. De aceea, face pe “tătuca împăciuitorul”, ceea ce nu-i stă în caracter, dar prinde bine, în materie de imagine, pentru cel care şi-a propus să ne reformeze din cap pînă în picioare, ceea ce ar trebui să ne determine să nu-i mai înjurăm pe foştii comunişti. Pe de altă parte, pianistul de la Cotroceni are nevoie de timp pentru a finaliza opera sa de căpătîi - noua Constituţie, care prevede, printre altele, eliminarea celebrei tanti Nuţi. Cu un efort suprem, pianistul de la Cotroceni lucrează de luni bune la o compoziţie cu totul şi cu totul inedită în care micuţa dictatură este prezentată cu faţa umană a unei democraţii de doi lei. Deocamdată, dinspre Cotroceni, răzbat notele pianului prezidenţial. În aparenţă, este linişte şi bine. Puţini ştiu însă, după cum constat, că pianul prezidenţial este dublat de unul de partid în momentele în care prezidentul îşi muşcă degetele de ciudă şi de nervi. Adevărul este că domnia sa nu se aştepta ca pesediştii să fie atît de insensibili faţă de pianul său şi să-l ţină la respect ori de cîte ori domnia sa a încercat să le vîre pe gît cîte o partitură gen Gabriel Oprea! Uite că Geoană nu e Boc şi nu spune “Să trăiţi, am înţeles” după fiecare şlagăr prezidenţial, chiar dacă sîntem o ţară de ascultători. De marţi, convorbirile noastre telefonice sînt ascultate şi stocate, ca să nu mai existe dubii cînd vom fi arestaţi. Mai bine vorbim la... pian!