Piața asigurărilor, „tractată“ de RCA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Piața asigurărilor, „tractată“ de RCA

Economie 05 Februarie 2019 / 18:08 3985 accesări
Șeful ASF, Leonardo Badea: „Deși asigurările generale (în special cele auto) rămân principalul motor de creștere al pieței, polițele cresc puternic de doi ani“

Șeful ASF, Leonardo Badea: „Deși asigurările generale (în special cele auto) rămân principalul motor de creștere al pieței, polițele cresc puternic de doi ani“

Volumul primelor brute subscrise în piața locală a asigurărilor a crescut în 2018 cu 4,5%, comparativ cu anul anterior, depăşind pragul de zece miliarde lei, potrivit datelor preliminare prezentate marţi de preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Leonardo Badea - „Contextul internaţional pe fondul căruia a evoluat piaţa de profil anul trecut a fost unul dificil, influenţat de o serie de evenimente, precum atenuarea ritmurilor de creştere economică în statele membre UE, negocierile privind Brexitul şi îngrijorările cu privire la un potenţial acord, dar şi tensiunile comerciale dintre SUA şi China“. Deşi segmentul asigurărilor generale (în special cele auto) rămâne principalul motor de creştere, se remarcă evoluţia pozitivă pe care asigurările de viaţă din România au înregistrat-o în ultimii doi ani, în special aprecierea cu 21% constatată în 2017, faţă de 2016. „Un alt aspect ce merită menţionat este îmbunătăţirea indicatorilor prudenţiali de solvabilitate. Toţi asigurătorii locali au continuat să îndeplinească, şi la finalul primelor nouă luni din 2018, cerinţele de capital de solvabilitate (SCR) impuse de regimul Solvabilitate II, situaţie ce a avut loc (în premieră) începând cu semestrul I din 2017“, a mai spus Badea. Activele totale ale societăţilor de asigurare au crescut cu 1,79% în primele nouă luni din 2018, comparativ cu anului precedent, depăşind pragul de 20 miliarde lei, în timp ce datoriile totale au crescut mai lent, cu 1,30%.



12