Piața de ciocolată prinde aripi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se anunță record de vânzări

Piața de ciocolată prinde aripi

Lifestyle 14 Februarie 2018 / 09:26 533 accesări

De Ziua Îndrăgostiților, dar și de 1 și 8 Martie, ciocolata, în diversele ei forme, este de nelipsit în cadourile pe care românii și le fac, alături de flori și surprize. Potrivit experților de la KeysFin, pe fondul creșterii puterii de cumpărare a românilor, consumul de ciocolată a prins aripi, astfel că piața de profil va atinge în acest an un nivel istoric, ce ar putea depăși granița de 5 miliarde de lei (aprox 1 mld.euro). Afacerile din piața de ciocolată au atins în 2016 nivelul de 4,5 miliarde de lei, iar datele preliminarii privind evoluția din 2017 indică un avans de peste 20%.

Dacă în 2012, cele 786 de firme producătoare sau distribuitoare de produse din ciocolată raportau unprofit netde 107,3 milioane lei,în 2017se estimează că acesta a fost de306, 1 milioane lei, la un număr de 758de firme. „Piața ciocolatei a trecut printr-un proces de consolidare, de maturizare, eficientizarea business-ului fiind în prim-plan. Astfel s-a ajuns ca, la o cifră de afaceri relativ constantă în acest interval, profitul firmelor să crească de peste două ori“, afirmă analiștii KeysFin.

Evoluția pozitivă a piețeia venit pe fondul creșterii economice, propulsatăde avansulsemnificativ alconsumului. Pe fondul dezvoltării ofertelor și mai ales a investițiilor semnificative în marketing și promovare, românii s-au arătat tot mai interesați de ciocolată. „Potrivit Eurostat, un român mănâncă în medie pe an 2,2 kilograme de ciocolată, însă cele mai noi date din piață arată că nivelul de consum a crescut semnificativ în ultimii2-3 ani. Raportat la țările occidentale, consumul la noi este încă foarte redus. Spre comparație, elvețienii, campionii europeni în materie, consumă 11 kilograme de ciocolată pe cap de locuitor, iar media UE este de 10 kilograme“, au explicat analiștii.

CINE FACE JOCURILE

Potrivit studiului realizat de KeysFin, principalul jucător din piața românească, pe segmentul deproducție, este Nestle, cu o cifră de afaceri de 783,6 milioane lei, companie urmată, la mare distanță, de Kandia Dulce SA, cu 161,4 milioane lei, Heidi Chocolat SA, cu 106,2 milioane lei, Mueller și Prietenii (19,1 mil.lei) și Marco Polo (18 mil.lei)

Pe segmenul dedistribuție, SECA Distribution SA conduce clasamentul cu afaceri de 390,8 mil.lei în 2016, urmată de Ferrero România SRL (398 mil.lei), D.R.I.M Daniel SRL (268,7 mil.lei), Wrigley România (133,7 mil. lei) și Almira Trade SRL (130,3 mil.lei).

Pe ansamblu, cele mai multe companii din piața de ciocolată activează în București (127), acolo unde, de altfel, și consumul este cel mai mare din țară, dovadă cifra de afaceri de 870 milioane lei înregistrată de aceste firme în 2016. Urmează județul Ilfov, cu 54 de companii și afaceri de 540 mil.lei, Prahova, cu 8 companii cu un business total de 401,8 mil.lei, Argeș (22 firme/396,8 mil.lei), Timiș (19/150,8 mil.lei), Brașov (13/90,4 mil.lei) și Buzău (10/87,5 mil.lei). La polul opus se află județele Alba, Hunedoara și Călărași.

PREFERINȚELE ROMÂNILOR

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS),un român a consumat lunar în 2016, în medie, 157 de grame de ciocolată, bomboane, rahat și alte produse zaharoase, pe care a cheltuit 3,17 lei.

Cel mai mare consum a fost realizat de salariați, respectiv 175 de grame lunar, iar cel mai mic la șomeri — 106 grame. În ceea ce privește consumul de dulceață, gem, compot, jeleuri, datele INS arată că o persoană a consumat, în medie, 20 de grame lunar.

Datele statistice arată că ciocolata cu lapte este preferata a 77% dintre români, restul de aproximativ 30% fiind împărțiți între ciocolata simplă și cea cu creme de diverse sortimente. Ciocolata alba reprezintă numai 7,4% din totalul vânzărilor.

Dacă în România se consumă 2,2 kilograme de ciocolată pe cap de locuitor, ungurii mănâncă aproape dublu. Grecii consumă, în medie, 3 Kg pe cap de locuitor, iar în Portugalia consumul mediul este aproape de cel de la noi, de 2,25 kg. de ciocolată.

Statisticile arată că pe piața românească există, în prezent, peste 90 de branduri de ciocolată, pe toate cele trei segmente de preț - premium, mediu şi economic).

Raportat la nivel de sex, cei mai mulți clienți suntfemeile, în proporție de 60%. „Există un studiu faimos în lumea științifică care face o legătură directă între consumul de ciocolată dintr-o țară și numărul premiilor Nobel. Elveţia conduce atât în clasamentul consumului de ciocolată, cât şi în cel al premiilor Nobel obţinute și se spune că o contribuție semnificativă o au flavonoidele care se găsesc în ciocolată, dar şi în vin, și care cresc semnificativ activitatea cerebrală, interesul pentru cunoaștere, intuiția. Dincolo de teorii, cert este că ciocolata reprezintă un produs care și în România devine semnificativ, iar investițiile în domeniul sunt pe măsură. Piața are un potențial de creștere semnificativ, iar 2018 va confirma, cu siguranță, această tendință”, au mai spus experții KeysFin.



Ştiri recomandate

12