Piaţa de leasing, în scădere cu pînă la 30%, în acest an

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Piaţa de leasing, în scădere cu pînă la 30%, în acest an

Economie 04 Martie 2009 / 00:00 515 accesări

Piaţa românească de leasing va înregistra în acest an o scădere cuprinsă între 20% şi 30%, de la nivelul de 4,817 miliarde euro, realizat în 2008, pe fondul evoluţiei actuale a economiei româneşti şi conjuncturii internaţionale nefavorabile. Estimarea realizată de Asociaţia Societăţilor Financiare - ALB România ar duce la o valoare a bunurilor finanţate în leasing, la nivel naţional, de 3,37-3,85 miliarde de euro. ALB prefigurează că leasingul auto va avea o pondere de 75% în totalul pieţei, în timp ce finanţările pentru echipamente vor reprezenta 21%, iar leasingul imobiliar va avea o cotă de 4% din totalul pieţei. \"Deşi acest an va fi unul afectat de situaţia economică actuală şi vom înregistra o scădere de 20-30% a pieţei de leasing, voi rămîne optimist. Avem sectoare care pot beneficia de această situaţie, respectiv sectorul de real estate comercial, pentru care putem propune soluţii de sale and lease-back (clientul vinde şi reînchiriază bunul imobiliar de la compania de leasing pentru a-şi păstra lichidităţile - n.r.), astfel încît activitatea de leasing poate aduce finanţarea necesară pentru produse\", a declarat preşedintele ALB, Jean-Claude Boloux. El şi-a exprimat speranţa că statul se va folosi de această perioadă pentru a lansa nişte proiecte publice în domeniul construcţiilor, pentru care să angajeze muncitori români, astfel încît sectorul construcţiilor să se menţină la un nivel cît de cît stabil. Boloux consideră că sectorul imobiliar este primul sector afectat de criză, dar şi primul care îşi va reveni după criză. \"Primul sector care-şi va reîncepe activitatea după ce va trece criza este cel al construcţiilor, deci cel imobiliar. Atunci trebuie să fim pregătiţi să ne reluăm serios activitatea pe acest segment\", a spus preşedintele ALB. În ceea ce priveşte posibilitatea companiilor de leasing care-şi vor mai putea reînnoi liniile de refinanţare, Boloux a arătat că firmele afiliate băncilor nu vor avea probleme în această privinţă, întrucît se vor finanţa în continuare de la băncile-mamă, însă companiile independente ar putea avea de suferit şi ar putea să ajungă în imposibilitatea de a mai atrage fonduri, afectînd astfel piaţa de leasing în ansamblu. Piaţa românească de leasing a înregistrat anul trecut o scădere cu 2,6% faţă de 2007, la 4,817 miliarde euro, în funcţie de valoarea bunurilor finanţate, pe fondul introducerii taxei de poluare la maşini şi declanşării crizei financiare. În 2007, acest sector a însumat 4,948 miliarde euro, în creştere cu 51,3% faţă de anul precedent.

Taguri articol


12