25 Noiembrie 2024, 09:30
Ministerul Agriculturii, în colaborare cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), va implementa un nou proiect, în premieră. Potrivit preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, se vor înfiinţa aşa-numitele centre de primă achiziţie. Astfel, producătorii nu vor mai fi nevoiţi să-şi vândă marfa intermediarilor, iar preţurile vor fi automat mai mici. „Este un proiect pilot pe care îl vom derula în Constanţa, împreună cu CJC. Vom încerca, prin intermediul proiectului, să eliminăm intermediarii de pe piaţă”, a declarat, vineri, la Constanţa, ministrul secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu.