Piaţa imobiliară se reaşează

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Piaţa imobiliară se reaşează

Economie 05 August 2008 / 00:00 1385 accesări

Piaţa imobiliară a intrat în proces de omogenizare din punct de vedere al preţurilor, ceea ce reprezintă un aspect benefic în sensul reducerii considerabile a diferenţelor drastice de preţ existente într-un perimetru relativ restrîns de vînzare. “Piaţa imobiliară a fost emergentă, disproporţionată, sub formă de piele de leopard”, a declarat oficialul BNR Mugur Isărescu, arătînd că, în unele zone, preţurile pe metru pătrat se ridică la 5.000-6.000 de euro la vînzare, pentru ca, la 2-3 kilometri distanţă, preţurile să fie sub 100 de euro pe metru pătrat. În opinia lui Isărescu, îmbucurător este şi faptul că preţurile terenurilor agricole au început să crească, iar faptul că preţurile unor apartamente se mai corectează nu constituie motiv de îngrijorare deocamdată. Piaţa imobiliară traversează o perioadă de reaşezare, după mulţi ani în care preţurile au crescut constant, uneori într-un ritm accelerat. Oferta nu îşi mai găseşte imediat corespondenţă în cerere, iar pe unele segmente, tranzacţiile au scăzut pînă la limita blocajului. În acest an, proprietăţile imobiliare s-au ieftinit în anumite zone, mai multe surse indicînd procentaje de scădere care trec de 10%.

Taguri articol


12