Piaţa mobilei, în scădere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Piaţa mobilei, în scădere

Justiție 16 Noiembrie 2009 / 00:00 278 accesări

Piaţa autohtonă a mobilei va scădea în 2009 cu până la 20%, comparativ cu 2008, până la 880 milioane euro, pe fondul scăderii puterii de cumpărare, determinate de criza economică, a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR), Aurica Sereny. Potrivit datelor APMR, importul de mobilă a scăzut în primele şapte luni cu 36,6%, ajungând la o valoare de circa 171,66 milioane euro, faţă de aproximativ 270,76 milioane euro în perioada ianuarie-iulie 2008. Totodată, valoarea mobilierului exportat în primele şapte luni ale anului a fost în scădere cu 15% faţă de perioada similară a anului precedent. 64% din producţia internă de mobilier din această perioadă a fost exportată. În ceea ce priveşte consumul aparent de mobilă, acesta s-a diminuat cu 28%. Potrivit preşedintelui APMR, anul acesta s-a manifestat atipic pentru toate activitatile în ansamblu şi consideră că estimările sunt relative. Totodată, în aceeaşi perioadă numărul angajaţilor din industria de mobilier a scăzut cu 23%, până la 54.904 de oameni. Potrivit APMR, principalii producători de pe piaţa autohtonă de mobilier sunt, pentru segmentul artă-stil, Mobex, Simex şi Libertatea S.A, în timp ce pentru segmentul de mobilier din panouri, Elvila, Lemet şi Silvarom. În ceea ce priveşte piaţa de mobilier tapiţat, principalele companii sunt Cotta International, Mobila Dalin şi Tehnoprod.

Taguri articol


12