Piaţa pensiilor private facultative, în urcare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Piaţa pensiilor private facultative, în urcare

Economie 25 Octombrie 2010 / 00:00 534 accesări

Fondurile de pensii private facultative (pilon III) ar putea ajunge la active nete de circa 335 milioane lei la sfârşitul acestui an, în creştere cu 64% faţă de 2009, numărul participanţilor noi în 2010 fiind estimat la 30.000, a declarat directorul general ING Asigurări de Viaţă. La sfârşitului lui 2009, fondurile de pensii facultative administrau active nete de 204 milioane lei şi aveau 187.172 participanţi. „Mă aştept însă la o creştere mai accelerată a acestei pieţe în viitor, în condiţiile în care sunt ferm convinsă că, pe masură ce situaţia economică se va stabiliza şi veniturile populaţiei vor reîncepe să crească, oamenii vor deveni tot mai conştienţi de nevoia de a economisi pe cont propriu pentru pensie”, a spus directorul general al ING Asigurări de Viaţă, Cornelia Coman. În opinia ei, sistemul a fost afectat în special de impactul crizei economice asupra companiilor şi a politicilor acestora privind beneficiile acordate angajaţilor, de presiunile asupra veniturilor şi a capacităţii de economisire a populaţiei. În aceste condiţii, piaţa pensiilor facultative a înregistrat „creşteri mai modeste decât cele la care ne aşteptam şi speram cu toţii”. „Creşterea numărului de conturi fără contribuţii în sistemul de pensii private facultative a avut loc mai ales pe fondul recesiunii economice, care a afectat în decursul anului trecut un număr important de companii, determinând o parte dintre acestea să sisteze contribuţiile realizate în numele angajaţilor lor”, a spus directorul ING Asigurări de Viaţă. Cornelia Coman consideră că, pe măsură ce situaţia economiei se stabilizează, aceste evoluţii se estompează, astfel încât la nivelul anului 2010 ponderea conturilor fără contribuţii va rămâne relativ constantă comparativ cu finele anului trecut.

Taguri articol


12