Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, consideră că nu prin tăierea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% se poate redresa România din punct de vedere economic. „Nu văd unde este rezolvarea crizei economice prin această aberaţie de tăiere a pensiilor şi salariilor. Eu credeam că una din pârghiile pe care le foloseşte inclusiv CJC este accesarea de fonduri europene. Banii europeni sunt împărţiţi în două. 20% din fonduri sunt alocate regiunilor de dezvoltare şi 80% ministerelor. Guvernul Boc 13, 14, 15, 16 nu a reuşit, din procentul de 80% fonduri europene, care înseamnă miliarde de euro, să acceseze decât 2%. În acelaşi timp, autorităţile locale, prin regiunile de dezvoltare, au accesat din cei 20% aproape 90% la jumătatea perioadei 2007-2013, dată până la care erau alocaţi aceşti bani. Noi, autorităţile locale, ne batem între noi pentru obţinerea acestor fonduri în timp ce Guvernul stă şi doarme, nu face nimic, cheltuie banii, iar când vine scadenţa vine şi spune că ia din banii oamenilor ca să mai salveze câteva luni. Nu asta este soluţia. Este o aberaţie”, a declarat Constantinescu. El a precizat că patronatele şi sindicatele au propus 105 măsuri economice, printre care reducerea fiscalităţii, inclusiv reducerea taxelor şi accizelor vamale pentru ţigări, alcool, pentru a eluda contrabanda din legislaţie. „Ei ştiu valoarea evaziunii, pentru că ei au majorat accizele de la 30%, la 80%. Sigur că în acest fel se încurajează contrabanda. Conform datelor, se spune că 10.000 de camioane cu ţigări au intrat fraudulos în România. Păi pe unde au intrat, pe sub pământ, pe la metrou, au fost paraşutate în Carpaţi? Au intrat prin vămile româneşti, adică pe la Ministerul de Interne. Sunt câteva chestiuni care, dacă erau analizate correct, nu se ajungea aici. Vine ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, şi spune că nu putem face autostrăzi pentru că nu sunt bani la Guvern. Fals! Portugalia, Grecia, Spania sau alte ţări care s-au integrat au făcut autostrăzile cu banii europeni. Guvernul trebuie să asigure partea de co-finanţare pentru a putea accesa miliardele de euro pe POS-ul de transport, ceea ce nu a făcut şi nici nu face. Doar taie pensiile şi salariile. Ori sunt incompetenţi, ori vor să pună în genunchi România”, a spus Constantinescu. Preşedintele CJC susţine că urmările nu vor fi din cele mai plăcute. „Va urma un dezastru. Lumea va ieşi în stradă şi va cădea Guvernul Boc. Cu cât mai repde, cu atât mai bine. Dar ceea ce nu ştim este faptul că poate fi Guvernul Boc 17, 18, sau 220, pentru că dacă a băut elixirul veşnic, bitter-ul suedez, este tot Boc”, a explicat Constatinescu, care consideră că PDL şi-a vândut sufletul celor de la UDMR pentru voturi.