Trei tablouri de Picasso, fiecare reprezentând câte o amantă a celebrului pictor, au fost vândute la Londra, pentru suma totală de 42 de milioane de lire sterline, în cadrul unei licitaţii organizate de Casa Christie\'s. Printre acestea, o pictură care fusese expusă în public o singură dată, a fost vândută cu 13,5 milioane de lire sterline, banii urmând să fie folosiţi pentru cercetări în medicină. Intitulat ”Jeune Fille Endormie”, în traducere Tânără fată somnoroasă, tabloul datează din 1935 şi este un portret al iubitei artistului Marie-Therese Walter, cea care a inspirat mai multe creaţii ale artistului spaniol. Începutul anilor ’30, numit de cunoscători Perioada Marie-Therese, este considerat apogeul artistic al lui Picasso. Pictura, care era estimată la cel mult 12 milioane de lire sterline, a fost donată Universităţii din Sidney, de un colecţionar anonim. Banii obţinuţi de universitate în urma licitaţiei vor fi folosiţi pentru cercetări privind bolile cardiovasculare, diabetul şi obezitatea.
Un portret din 1939 al Dorei Maar, amanta şi muza lui Pablo Picasso care i-a urmat Mariei-Theresa Walter, a fost achiziţionat pentru 17,9 milioane de lire sterline, întrecând cu mult estimările. Pictat la puţin timp după declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, portretul ”Femme assise, robe bleue / Femeie şezând, rochie albastră” a fost ultima oară expus publicului în Elveţia, în 1967. Cel de-al treilea tablou, ”Buste de Françoise”, un portret al muzei Françoise Gilot, a fost vândut pentru suma de 10,6 milioane de lire sterline. Datat 1946, acest portret o prezintă pe femeia care i-a fost amantă lui Picasso în anii \'40 şi care i-a dăruit doi copii.
Cea mai scumpă pictură semnată Picasso este un portret al lui Marie-Therese Walter, ”Nu au plateau de sculpteur / Nud în atelierul sculptorului”, care a fost vândută anul trecut, cu 106 milioane de dolari, tot la o licitaţie a Casei Christie\'s.