Pichetele sindicaliştilor continuă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pichetele sindicaliştilor continuă

Social 10 Iunie 2010 / 00:00 357 accesări

Peste 500 de sindicalişti din cadrul celor cinci confederaţii reprezentative din România au pichetat ieri (pentru a treia zi consecutiv) intrările Palatului Parlamentului. Protestatarii au cerut respingerea proiectelor de legi privind reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor, fondului de şomaj şi a altor drepturi sociale cu 15%. În intervenţiile lor, liderii sindicali au cerut ca salariile şi pensiile sub 1.000 de lei să nu fie afectate, iar cele care depăşesc această sumă să fie impozitate gradual. „Nu înţelegem de ce acest Guvern nu vrea să ia în calcul şi alte măsuri de reducere a deficitului bugetar decât cele care afectează cel mai grav populaţia acestei ţări. Ne înspăimântă lipsa de umanism a unor miniştri care cândva au fost şi ei lideri sindicali sau au trecut prin mişcare sindicală”, a declarat preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democrate din România, Iacob Baciu. Protestele vor continua în teritoriu, unde sindicaliştii vor picheta sediile parlamentarilor pentru a-i convinge ca să voteze pentru cetăţenii care i-au trimis în Parlament şi nu pentru interese de partid, susţine la rândul său, Dumitru Costin preşedinte al BNS.

PICHETE LA PARTIDE. Funcţionarii publici din Constanţa afiliaţi la confederaţiile sindicale locale reprezentative - CNSLR-Frăţia, Cartel Alfa, BNS şi CSDR vor picheta mâine, între orele 10:00 şi 12:00, sediile partidelor politice parlamentare de la nivel local. Sindicaliştii vor picheta sediul PNL cu 50 de persoane, pe cel al PSD cu 50 de persoane şi pe cel al PDL cu 500 de persoane. Reprezentanţii confederaţiilor sindicale locale solicită o întâlnire cu parlamentarii constănţeni, după cum urmează: ora 10:30 cu parlamentarii PNL, ora 11:00 cu parlamentarii PSD şi la ora 11:30, cu parlamentarii PDL, întâlnirile având loc la sediile partidelor pichetate. La pichetările sediilor partidelor parlamentare vor lua parte şi funcţionari publici angajaţi ai Primăriei Constanţa. „Singurele modalităţi de luptă care ne-au mai rămas sunt cele care nu implică costuri materiale. Este singurul lucru pe care îl mai putem face“, a declarat purtătorul de cuvânt al sindicaliştilor din Primăria Constanţa, Antuanela Dancu. Zilele trecute, sindicaliştii din Primărie au remis câte o scrisoare deschisă tuturor parlamentarilor constănţeni indiferent de culoarea politică, cărora le-au cerut să voteze pentru moţiunea de cenzură. „Ne-am adresat în principal parlamentarilor PDL, având în vedere că votul lor va conta foarte mult. Ar trebui să ţină cont de faptul că au fost votaţi de oameni, care acum rămân cu salarii mizere“, a mai spus Dancu.

La rândul lor, agricultorii au ameninţat că, dacă Guvernul nu le va da din nou subvenţii, de luna viitoare vor bloca vămile şi drumurile din fiecare judeţ.



12