„Opera lui Nicolae Dărăscu... s-a împlinit, originală şi robustă, de-a lungul unei activităţi de peste o jumătate de veac. Însorită şi optimistă, izvorîtă dintr-o ostentativă dragoste de om şi natură, pictura lui Nicolae Dărăscu este o pictură a bucuriei de a trăi, a cîntecului colorat al peisajului, al mişcătoarelor întinderi marine, al molcomelor, înverzitelor dealuri”, spunea criticul de artă Vasile Drăguţ în cartea „Nicolae Dărăscu”, (editura „Meridiane”, Bucureşti, 1966). Din patrimoniul Muzeului de Artă Constanţa fac parte 16 tablouri pictate de artistul influenţat de curentele impresionism şi neoimpresionism. Printre lucrările care sînt expuse pe simezele instituţiei muzeale de la malul mării se numără şi „Peisaj din Tulcea”, „Cimitir tătăresc Balcic”, „Peisaj dobrogean”, „Veneţia” şi „Vas verde cu fructe”, picturi create în ulei pe pînză. Operă de referinţă în creaţia lui Dărăscu, pictura „Cimitir tătăresc Balcic” a făcut parte din colecţia doctorului Gheorghe Vintilă, care a donat lucrarea, în anul 1960, Muzeului de Artă din Topalu, lucrarea făcînd parte anterior din colecţiile Dinu Brătianu şi Emil Ottulescu din Bucureşti.

Nicolae Dărăscu (februarie 1883 – august 1959) a studiat la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe G. D. Mirea şi Ipolit Strîmbu, dar a urmat şi cursurile Academiei Julian. A fost colaborator al ziarului parizian „Excelsior”, iar în perioada petrecută în Franţa s-a împrietenit cu Constantin Brâncuşi. În timpul primului război mondial a fost mobilizat pe front, pe lîngă Marele Cartier General al Armatei (Iaşi), împreună cu Jean Al. Steriadi, Camil Ressu şi Corneliu Medrea. În anul 1936, prin concurs, a fost numit suplinitor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, iar zece ani mai tîrziu, a fost distins cu Premiul Naţional pentru pictură, alături de Francisc Şirato.

Spre deosebire de mulţi dintre contemporanii săi, Dărăscu a pictat foarte puţin interioare sau naturi moarte. În schimb, a călătorit foarte mult, căutînd peisaje care îi aminteau de tinereţea sa, de exemplu în Delta Dunării sau pe coasta Mării Negre. I-a plăcut să picteze foarte mult în Dobrogea şi mai ales la Balcic. Spre sfîrşitul vieţii a ajuns la o stăpînire raţională a mijloacelor de expresie, fapt dovedit de mari compoziţii cu nuduri feminine sau peisaje. Cea mai importantă expoziţie personală a sa a fost organizată în anul 1936, la sala Dalles, unde a expus 85 de lucrări.