Picturi semnate de Ion Musceleanu, în colecţia Muzeului de Artă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Picturi semnate de Ion Musceleanu, în colecţia Muzeului de Artă

Cultură 11 Aprilie 2007 / 00:00 3088 accesări

"Am vorbit despre pictură, am vorbit despre poezie, am vorbit despre muzică. Acesta este Ion Musceleanu. Mereu tînăr, îndrăgostit de natură şi de artă, el a ştiut să dezvolte una dintre cele mai nobile tradiţii ale colorismului românesc, izbutind să adauge patrimoniului naţional de pictură o valoroasă contribuţie. Artă de fericită sinteză, pictura lui Ion Musceleanu se prevalează, în primul rînd, de tradiţiile autohtone...", observa criticul de artă Vasile Drăguţ, într-o carte pe care i-a dedicat-o marelui pictor în urmă cu mai bine de 20 de ani. Din colecţia de bază a Muzeului de Artă din Constanţa fac parte şase lucrări pictate de artistul plastic: "Stînci la mare", "Pescărie la Constanţa", "Pescărie", "Peisaj din Constanţa", "Natură statică" şi "Odihnă". Primele patru picturi au fost donate instituţiei muzeale constănţene chiar de către autor, în perioada 1974 – 1977, ultimele două fiind transferate prin Oficiul de Expoziţii Bucureşti. Tablourile din patrimoniul Muzeului de Artă sînt lucrate în ulei pe carton, ulei pe pînză şi ulei pe pînză lipită pe carton.

Ion Musceleanu (1903-1997) a studiat la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe plasticienii Fritz Storck, Constantin Artachino şi G.D. Mirea, debutînd la Salonul Oficial, în anul 1930. În anul 1937, a călătorit în Italia, Franţa şi Germania, iar în anii 1941, 1942 şi 1943, a obţinut Premiul Salonului Oficial. Ion Musceleanu a participat, între 1960 şi 1961, la expoziţiile de artă românească organizate la Bratislava, Atena, Berlin, Helsinki, Cairo, Sofia, Moscova, Ankara, Istanbul, Paris şi Alexandria. De-a lungul vieţii, a deschis trei expoziţii retrospective la Bucureşti, ultima fiind în anul 1983, cu prilejul împlinirii a 80 de ani.



Ştiri recomandate

12