Picturi şi sculpturi evaluate la 700.000 de euro, la licitaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Picturi şi sculpturi evaluate la 700.000 de euro, la licitaţie

Cultură 08 Noiembrie 2010 / 00:00 423 accesări

Două licitaţii cu picturi şi sculpturi spectaculoase, estimate la o valoare totală de 700.000 de euro, sunt organizate de casa Artmark, pe 18 noiembrie, la Palatul Ghika din Bucureşti. În premieră pentru piaţa de artă din România, casa Artmark organizează două licitaţii cu opere de anvergură sub umbrela aceluiaşi eveniment. Intitulată „O seară Pour les Connaisseurs\", manifestarea pregătită de Artmark are în centrul atenţiei „12+1 Capodopere Impresioniste din Colecţii Particulare\" - o licitaţie-fulger care propune un număr restrâns de opere spectaculoase, create de nume mari ale picturii româneşti: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Ion Theodorescu-Sion, Lucian Grigorescu, Samuel Mützner şi alţii.

Colecţia este extrem de aşteptată datorită caracteristicilor deosebite ale lucrărilor scoase la vânzare. Printre capodoperele prezente în „Licitaţia 12+1\", patru sunt importante nu numai pentru valoarea lor artistică deosebită, ci şi prin dimensiuni şi istoria lor interesantă: „Legendă antică\" (130 x 256 cm), „Grădină japoneză\" (180 x 86 cm) şi două panouri decorative cu flori (180 x 44 cm) realizate de Samuel Mützner. Picturile fac parte dintr-un ansamblu decorativ ce înfrumuseţa interiorul unei locuinţe bucureştene interbelice, finalizată în 1929. Operele au fost executate pe pânză specială pentru a fi montate pe pereţii interiori ai unei încăperi spaţioase, printr-un procedeu ce se numeşte „maruflare\". Dintre acestea, „Legendă antică\" reprezenta cel mai spectaculos element al întregului ansamblu, tabloul fiind şi cea mai mare lucrare, din punct de vedere al dimensiunilor, semnată de Mützner.

O vedetă incontestabilă a licitaţiei este opera „Panseluţe\", semnată de Nicolae Grigorescu, într-o realizare de excepţie, prezentată în numeroase expoziţii de-a lungul timpului, a cărei valoare este estimată între 75.000 şi 100.000 de euro.

Seria picturilor va fi completată de o colecţie impresionantă de sculpturi care va fi scoasă la vânzare în cadrul „Licitaţiei anuale de Sculptură Românească şi Europeană\". Licitaţia oferă o selecţie de 70 de opere aparţinând unora dintre cei mai apreciaţi sculptori români ai tuturor perioadelor, precum şi piese excepţionale de artă europeană, care aduc în atenţia iubitorilor de artă valoarea şi prestigiul acestei arte în spaţiul românesc.

Licitaţia din data de 18 noiembrie va fi completată de un al treilea eveniment surpriză pregătit de casa Artmark.

Iubitorii de artă vor putea admira operele înscrise la licitaţie în cadrul expoziţiei publice pregătite de organizatori la Palatul Ghika, în perioada 13-17 noiembrie.



12