Costurile pentru conservarea biodiversităţii s-ar ridica la peste un miliard de euro pentru perioada 2010-2020, în cadrul unei strategii pe termen mediu şi lung, a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, însă pierderea ei ar costa şi mai mult. „Guvernele şi statele care nu au o strategie pe termen mediu şi lung (în ceea ce priveste biodiversitatea - n.r.) ar trebui să-şi schimbe atitudinea şi să privească înainte pe 15-20 de ani”, a spus Borbely în cadrul unei conferinţe care a schiţat Strategia Naţională şi Planul de Acţiune pentru Biodiversitate, care se află acum în curs de avizare internă şi va fi aprobată prin hotărâre de guvern. El a precizat că suma de un miliard de euro poate părea una foarte mare, dar că pierderea biodiversităţii ar atrage costuri şi mai mari, estimate la 7% din PIB. Potrivit proiectului, la nivel naţional urmează să fie organizate peste 180 de acţiuni pentru protecţia biodiversităţii, eşalonate pe 10-20 de ani, fiind necesară o reevaluare o dată la 3-4 ani pentru eventuale îmbunătăţiri, după cum a declarat prorectorul Universităţii Ecologice Bucureşti, Vladimir Rojanschi, prezent la rândul său la eveniment.