Pierderea speranţei poate să îi facă pe anumiţi pacienţi suferind de afecţiuni grave să devină, în mod paradoxal, mai fericiţi, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani care susţin că au descoperit cu această ocazie “o parte întunecată a speranţei”. Acest studiu, realizat de cercetătorii americani din cadrul Universităţii din Michigan, s-a bazat pe monitorizarea şi analiza reacţiilor unor pacienţi adulţi care au suferit operaţii de extirpare a colonului. Unu număr de 41 dintre pacienţi au fost informaţi că procedura de colostomie prin care au trecut este reversibilă că vor putea efectua o a doua operaţie pentru a reface legătura dintre intestinele lor, peste câteva luni, urmând să renunţe apoi la sacul artificial colostomic. În schimb, la 30 de pacienţi li s-a spus că această colostomie este permanentă. Studiul a relevat faptul că pacienţii din cel de-al doilea grup, cei fără speranţă, erau mai fericiţi, la sfârşitul celor şase luni de monitorizare, comparativ cu pacienţii care au suportat o colostomie reversibilă. Medicii nu doresc adeseori să le spună pacienţilor lor că speranţa este inutilă, deoarece speranţa joacă un rol major în fericirea oamenilor, iar oamenii fericiţi trăiesc mai mult şi mai sănătoşi decât oamenii nefericiţi.