Pierre Moscovici, optimist cu privire la rezultatul summit-ului Zonei Euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pierre Moscovici, optimist cu privire la rezultatul summit-ului Zonei Euro

Externe 03 Iulie 2012 / 00:00 379 accesări

Ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Pierre Moscovici, a salutat, duminică, acordul obţinut la Bruxelles privind Zona Euro, exprimându-şi optimismul, deşi, în opinia sa, rămân multe de făcut. Summit-ul european încheiat vineri a condus la un acord vizând reducerea tensiunilor asupra dobânzilor suportate de ţările aflate în dificultate, prin intermediul unor posibile intervenţii ale fondurilor de salvare. Acordul mai prevede, pe lângă un pact de creştere economică, crearea până la sfârşitul lui 2012 a unui mecanism de supervizare financiară ilmplicând BCE, înainte de crearea unei uniuni bancare. Întrebat dacă Germania a fost nevoită să se plieze în funcţie de poziţia altor ţări, Moscovici a declarat că ”nu au fost lovituri ca la Trafalgar”. ”Nu trebuie să gândim în termeni de învingător sau de învinşi. Între Paris şi Berlin, între preşedintele Republicii, Francois Hollande şi cancelarul Angela Merkel, între ministrul german al Finaţelor, Wolfgang Schauble şi mine, relaţiile sunt bune”, a apreciat Moscovici. Întrebat despre absenţa menţionării unui proiect privind euroobligaţiunile în comunicatul final al summit-ului, Moscovici a declarat că a înţeles că este vorba despre o linie roşie pentru Germania şi că este, deci, vorba despre o soluţie pe termen lung.

Situaţia nu s-a schimbat cu adevărat în favoarea Spaniei şi Italiei, după summit-ul UE iar cancelarul Germaniei nu a făcut concesii fundamentale în relaţia cu partenerii europeni, comentează ”Wall Street Journal”. ”Oare a fost doar victoria echipei de fotbal a Italiei asupra Germaniei, joia trecută sau şi negocierile din cursul nopţii, urmate de anunţul satisfăcător al unei soluţii la criza din Zona Euro, au alimentat ipoteza că premierul italian, Mario Monti, ar fi înfruntat-o cu succes pe Angela Merkel la Bruxelles?”, se întreabă ”Wall Street Journal”. ”La summit-ul european au fost decise lucruri importante: crearea unei autorităţi bancare centrale, posibil BCE, este unul dintre ele. Spania a primit câteva concesii. Liderii UE au stabilit că Mecanismul European de Stabilitate nu va mai putea impune condiţii de austeritate severă în momentul acordării de asistenţă financiară sectorului bancar spaniol”, subliniază WSJ, notând că Madridul va fi favorizat şi de promisiunea că MES va putea recapitaliza direct băncile, probabil din 2013, după ce va exista structura centrală de supraveghere. Însă este foarte probabil că niciuna dintre aceste concesii acordate Spaniei nu vor schimba lucrurile pe termen scurt; ele creează însă aşteptarea credibilă că, în următoarele 12 luni, băncile spaniole vor fi consolidate, argumentează WST. Dar ce se întâmplă în cazul Italiei? Mario Monti a insistat că ţara sa este expusă în mod nedrept frontului de război cu pieţele financiare. Dar nu se ştie clar cum s-a schimbat situaţia. Oficialii europeni afirmă că orice formă de asistenţă pe piaţa obligaţiunilor va avea nevoie de un memorandum cu statul care beneficiază de acest favor. Însă aceste lucruri erau stabilite deja în acordul dintre Roma şi CE, reaminteşte WSJ. ”Marea surpriză a summit-ului a fost concesia Germaniei de a permite recapitalizarea directă a băncilor spaniole prin intermediul MES. Dar acest lucru se va întâmpla abia după crearea unei structuri centrale de supraveghere. Un astfel de acord confirmă o metodă clasică a Berlinului: paşi înainte, sub condiţii stricte”, încheie WSJ.



12