Dacă numele lui Pierre Villepreux nu spune nimic mai tinerilor suporteri ai echipei de rugby RCJ Farul Constanţa, cu siguranţă trezeşte destule amintiri celor care s-au bucurat de marea echipă a Farului de pe vremea profesorului Mihai Naca. Pierre Villepreux este un nume de legendă al rugby-ului francez şi fostul antrenor al celebrei formaţii Toulouse, împotriva căreia Farul a disputat, în 1986, în Franţa, finala Masters-ului. La invitaţia Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa, reputatul tehnician francez a acceptat să ofere, ieri, câteva indicaţii grupei de juniori a formaţiei constănţene, dar şi seniorilor. „Este cel care a revoluţionat rugby-ul francez la nivel de mişcare, pentru că la finele anilor 1960 rugby-ul era mai monoton. Ne va explica cum se joacă balonul în intervale, în faţă, în spate şi la mijloc, lucruri pe care de altfel şi noi încercăm să le pregătim“, le-a transmis antrenorul Cristi Brănescu jucătorilor înainte ca tehnicianul francez să ofere primele indicaţii. „Raportat la ceea ce se joacă în emisfera sudică, Europa a rămas în urmă. Nu din punct de vedere fizic, pentru că aici fiecare poate acumula foarte mult, ci din punct de vedere al tacticii“, a afirmat Villepreux. Tehnicianul francez ştie şi motivul declinului rugby-ului românesc din ultimii ani. „Pentru ca o naţiune să progreseze este necesar să aibă o competiţie internă puternică, iar acesta cred că este motivul pentru care rugby-ul românesc este în declin. Toţi jucătorii de valoare evoluează în străinătate, întăresc alte campionate. Trebuie găsite soluţii pentru ca valorile să rămână în campionatul intern. Trebuie investit mult şi la nivelul copiilor. Să fie aduşi cât mai mulţi copii la rugby. Ca naţiune aveţi potenţial, puteţi reveni la performanţele din trecut, dar trebuie să existe o bază la nivel de copii şi juniori“, a declarat Pierre Villepreux. În vârstă de 68 de ani, Villepreux a evoluat de 34 de ori în naţionala Franţei, între 1967-1972, pentru care a înscris 168 puncte. A fost considerat la vremea respectivă cel mai bun fundaş din lume. În perioada 1978-1981 a antrenat naţionala Italiei, între 1982-1989 echipa Toulouse (campion în 1985, 1986, 1989), 1989 - Anglia, 1990-1992 - Benetton Treviso (campion în 1992), 1992-1993 - CA Brive, 1993-1994 - Limoges Rugby, 1995-1999 - antrenor secund Franţa (vicecampion mondial în 1999).