Toţi gazetarii scriu şi vorbesc, pe la ce ziare sau posturi de televiziune apucă, în feicare zi, despre bani, despre criză, de parcă toţi au devenit specialişti în economie şi finanţe… Cifrele „magice”, aflate la ordinea zilei şi exprimate numai în procente, sînt cele referitoare la „deficitul bugetar”, „deficitul de cont curent”, „recesiune”, „rata şomajului”, „inflaţie” sau „cursul valutar”. Le-am pus în ghilimele, deoarece sînt invocate atît de frecvent şi cu atîta „religiozitate”, încît poţi să juri că ar fi citate biblice, vorba vine! Mă descurc cu greu în acest hăţiş, pentru că am făcut Filologia, nu ASE-ul, numai că deosebirea dintre mine şi alţi editorialişti este aceea că subsemnatul a recunoscut cu sinceritate, acum două zile, la această rubrică, imposibilitatea de a scrie despre situaţia dramatică a României, din punct de vedere economic, altfel decât ironic sau literar… Totuşi, cîte ceva mai înţeleg chiar şi eu, ageamiul în materie de finanţe!

FMI ne cere să reducem drastic cheltuielile şi risipa banilor publici, iar noi răspundem, solicitîndu-le permisiunea de a plăti pensiile şi salariile bugetarilor, măcar pînă la sfîrşitul acestui an, din a doua tranşă de împrumut, adică, vorba bancului, „cel mai invers posibil”. Există previziuni economice internaţionale referitoare la România, preluate de ziarele şi televiziunile noastre, care estimează că, pînă la sfîrşitul acestui an, asta ca să mă întorc la cifrele „magice” de mai sus, deficitul bugetar va ajunge cam la 10%, deficitul de cont curent pe la 8,8%, recesiunea va depăşi 9%, rata şomajului va fi cam tot la acest nivel, inflaţia va avea tot două cifre procentuale, iar cursul valutar va exploda imediat după alegerile prezidenţiale. Am mai inţeles, în momentul de faţă, că FMI acceptă doar deficitul bugetar promis de Guvern, iar depăşirea la care am ajuns sau se va ajunge trebuie suportată de noi prin concedieri masive de bugetari. Adică se dau pensii electorale de 200 milioane de euro, contra 150.000 de concedieri, scontîndu-se pe „balanţa pozitivă” la vot… Na, că am reuşit să le scriu pe toate, pe nerăsuflate!

Mă întreb, cu o naivitate premeditată, la ce ne foloseşte nouă, gazetarilor, sau nouă, românilor, în general, cunoaşterea acestor estimări? Putem face ceva concret pentru a împiedica împlinirea acestor profeţii economice sumbre? În plus, cît de sumbre sînt, de fapt, asemenea previziuni? Ce înseamnă, în termeni reali, un deficit bugetar de 10%, de pildă? Eu vă declar cu sinceritate, aşa cum am făcut-o şi acum două zile, că habar nu am!... În schimb, atenţia mea jurnalistică, maliţioasă şi „tendenţioasă”, ţine minte că, acum vreo două luni, Traian Băsescu promitea că va renunţa la o nouă candidatură pentru funcţia de preşedinte, în cazul în care rata şomajului, de exemplu, va depăşi 8%. Uite că, totuşi, ziaristic vorbind, ne sînt de folos la ceva astfel de cifre „magice”, deoarece putem să-i dăm cu ele peste nas preşedintelui, în cazul în care aflăm că vrea să „joace” în acest rol încă o dată!

Din nefericire pentru noi, însă, personajul acestei piese poate repeta răzgîndirea din al doilea act, aceea cu „Îmi dau demisia în cinci minute”, iar nouă nu ne rămîne altceva de făcut decît să fluierăm, ca spectatorii unui meci de fotbal. Piesa se intitulează „Preşedintele jucător”, actorul este Traian Băsescu, actul al treilea se numeşte „Criza economică”, iar epilogul nu-l vor hotărî cifrele „magice”, ci alegătorii…