Cum a început colaborarea cu Teatrul Naţional Constanţa?

Eu am plecat din ţară acum zece ani şi în prezent sînt şeful Programelor de Master de la Universitatea South Carolina, din Columbia. Cu toate acestea, o cunosc pe Beatrice Rancea de foarte multă vreme, mai ales că pentru piesa ei de diplomă a colaborat cu studenţii mei, de la UNATC. Anul trecut, am participat amîndoi la o conferinţă, în Ungaria, am reluat legătura, iar Beatrice mi-a propus să încep o colaborare cu teatrul constănţean.

De ce aţi ales să puneţi în scenă piesa “Să spălăm copilul sau să facem altul”?

În titulatura sa originală, piesa este “Baby with the bath water”, iar noi am tradus “Spălăm copilul sau facem altul”. Am hotărît să traducem aşa pentru că titlul piesei se referă la o glumă americană, dar adevărată, care spune că, în familie, copilul este cel care este spălat ultimul, iar apa este atît de murdară, încît el poate fi aruncat cu apă cu tot. Această piesă vorbeşte despre alienarea cuplului, a relaţiei părinte-copil, un fenomen des întîlnit în toate colţurile lumii. Prin intermediul acestei producţii teatrale, dorim să transmitem familiilor care au copii sau tinerilor care doresc să aibă un copil, următorul mesaj: uitaţi unde se ajunge şi faceţi ceva să nu se ajungă aici. De cele mai multe ori, doi tineri proaspăt căsătoriţi sînt confuzi şi nu prea îşi dau seama de responsabilităţile pe care le implică un copil. Cei doi părinţi nu ştiu cum să se comporte, cum să educe un copil şi pînă unde să meargă cu educaţia. Piesa este scrisă într-un mod absurd, pentru că cei doi părinţi nu ştiu nici măcar sexul copilului şi îl cresc ca pe o fată, chiar dacă copilul este băiat. Cu toate acestea, finalul piesei de teatru va fi unul fericit, pentru că micuţul devenit adult îşi educă pruncul aşa cum părinţii săi nu au făcut cu el.

Care este concepţia care stă la baza decorului piesei “Să spălăm copilul sau să facem altul”?

Decorul va reprezenta o casă, care este cu susul în jos. Practic, toate obiectele din casă plutesc în aer, iar singura piesă de bază este patul, singurul lucru care îi leagă pe cei doi părinţi. Atunci cînd copilul devine adult şi îşi creşte copilul aşa cum trebuie, toate obiectele care pluteau încep să se aşeze. Există o strînsă legătură între decor şi subiectul piesei. Decorul nu implică un realism clar, el este o metaforă prin care se sugerează existenţa unui cuplu, realitatea relaţiei părinte-copil.

Care credeţi că va fi reacţia publicului constănţean?

Sper să fie una pozitivă şi publicul să plece după vizionarea acestei piese cu o lecţie învăţată. Publicul constănţean este învăţat cu teatrul de revistă, dar sper că vrea să vadă şi o piesă de teatru în care se abordează un subiect contemporan, de care ne lovim majoritatea. Sper ca spectacolul “Să spălăm copilul sau să facem altul” să aibă acelaşi succes la public pe care l-au avut şi

piesele “Şatra”, “Dulceamar” sau “Îmblînzirea scorpiei”.