Un bărbat a cărui identitate nu a putut fi încă stabilită și-a pierdut viața, duminică noapte, într-un tragic accident rutier petrecut în jurul orei 23.00, pe șoseaua ce leagă Constanța de Cumpăna. Potrivit polițiștilor de la Rutieră, Mirela N., de 46 de ani, din Constanța, a condus un autoturism marca Hyundai, dinspre comuna Cumpăna către municipiul Constanța. La un moment dat, șoferița a lovit în plin un bătrân care mergea pe șosea. Șocată, femeia a oprit imediat mașina și a sunat la 112, cerând ajutorul autorităților. Din nefericire, medicii care au sosit la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a salva viața pietonului. Oamenii legii nu reușiseră să stabilească, până ieri după-amiază, identitatea acestuia. Anchetatorii spun că bărbatul avea aproximativ 70-75 de ani. Polițiștii au testat-o pe șoferiță cu aparatul Drager și au constatat că aceasta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Trupul neînsuflețit al bătrânului a fost transportat la morga Cimitirului Central, pentru efectuarea necropsiei.