Pieton accidentat mortal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pieton accidentat mortal

Eveniment 07 Ianuarie 2013 / 00:00 1455 accesări

Un bărbat încă neidentificat şi-a pierdut viaţa, sâmbăta trecută, în urma unui grav accident rutier produs, în jurul orelor 17.30, între Constanţa şi Valu lui Traian. Potrivit anchetatorilor, Gigel O., de 57 de ani, a condus un autoturism pe Drumul Naţional 3 (Constanţa - Ostrov), dinspre Constanţa către Valu lui Traian. Ajuns pe breteaua care face legătura cu A4, au stabilit poliţiştii de la Rutieră, acesta a acroşat un pieton, care mergea pe carosabil. În urma impactului, victima şi-a pierdut viaţa, în pofida eforturilor depuse de medicii care au ajuns la locul coliziunii. Oamenii legii l-au testat pe şofer cu aparatul Drager şi au constatat că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Poliţiştii de la Rutieră nu reuşiseră până ieri, să afle identitatea victimei. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul. Aceasta este cea de-a doua tragedie rutieră petrecută în 2013 pe şoselele din judeţul Constanţa. Amintim că, pe 1 ianuarie un bărbat de 31 de ani a murit în urma unui accident rutier produs în staţiunea Mamaia.



12