O adolescentă în vârstă de 16 ani a ajuns, luni seară, în stare gravă, la spital, după ce a fost lovită de o maşină la intrarea în oraşul constănţean Murfatlar. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, Cornel Neagu, în vârstă de 31 de ani, din comuna Ciocârlia, aflat la volanul unui autoturism marca BMW, se deplasa pe Drumul Naţional 3 (Constanţa - Murfatlar), dinspre comuna Valu lui Traian către Murfatlar. Ajuns în zona benzinăriei „Rompetrol”, situată la intrarea în localitate, spun oamenii legii, şoferul a acroşat cu partea din faţă a maşinii o tânără în vârstă de 16 ani, care încerca să traverseze şoseaua prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma coliziunii, victima a suferit răni grave şi a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. La testarea conducătorului auto cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier. (R.M.)