Pieton băut, lovit de maşină

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pieton băut, lovit de maşină

Eveniment 02 Decembrie 2013 / 00:00 679 accesări

A sărbătorit Ziua Naţională a României, însă la final a ajuns pe patul de spital. Este vorba despre un bărbat din Făurei care ieri după-amiază a fost victima unui accident rutier produs pe Şoseaua Mangaliei, din municipiul Constanţa. Potrivit poliţiştilor, un şofer constănţean a condus un autoturism dinspre strada Pandurului către Caraiman. Ajuns în dreptul magazinului „Billa”, spun oamenii legii, acesta a accidentat un bărbat care încerca să traverseze prin loc nepermis. Martorii au sunat la 112 şi au cerut ajutorul autorităţilor. Şoferul a fost testat cu aparatul Drager, însă rezultatul a ieşit negativ. Nu a fost şi cazul pietonului, care avea o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. O ambulanţă a transportat victima la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.



12