Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Constanţa, a fost rănit duminică seară, într-un accident rutier petrecut în zona Medeea. Poliţiştii spun că Ionuţ Sorin F., de 23 de ani, din Constanţa, aflat la volanul unei Dacii, se deplasa pe strada Cumpenei, dinspre zona BIG către cartierul CET. Ajuns în apropierea intersecţiei cu strada Spiru Haret, tânărul l-a acroşat cu partea din faţă a maşinii pe Dumitru C., de 46 de ani, care se angajase în traversarea şoselei prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma coliziunii, pietonul a fost rănit. Acesta a refuzat, însă, să fie transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii mai amănunţite. La testarea conducătorului auto cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum.