Pietoni răniţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pietoni răniţi

Eveniment 07 August 2012 / 00:00 555 accesări

O tânără în vârstă de 17 ani a ajuns duminică noapte pe patul de spital, după ce a fost rănită într-un accident rutier care a avut loc, în jurul orelor 23.30, în staţiunea Mamaia. Potrivit anchetatorilor, Ecaterina S., de 65 de ani, din Bucureşti, a condus un autoturism marca Renault, cu numărul de înmatriculare CT 07 NFB, pe bulevardul Mamaia, dinspre Năvodari către Constanţa. Ajunsă în zona parcului de distracţii „Aqua Magic”, spun poliţiştii, aceasta a acroşat cu partea din faţă a maşinii o tânără de 17 ani, care a încercat să traverseze bulevardul Mamaia pe trecerea de pietoni. În urma impactului, aceasta a fost rănită şi transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii au testat-o pe şoferiţa Renault-ului cu aparatul Drager şi au constatat că aceasta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.

OCTOGENAR RĂNIT Ieri dimineaţă, un bătrân în vârstă de 81 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs în municipiul Constanţa, în jurul orelor 10.15. Potrivit anchetatorilor, Mihai P., de 27 de ani, a condus pe bulevardul Aurel Vlaicu un autoturism marca Renault. Ajuns la intersecţia cu strada Petru Poni, au stabilit oamenii legii, acesta l-a lovit cu partea din faţă a maşinii pe Ion C., de 81 de ani, care a încercat să traverseze şoseaua prin loc nepermis şi fără să se asigure. Impactul s-a soldat cu rănirea octogenarului, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii l-au testat pe şoferul Renault-ului cu aparatul Drager, însă rezultatul a fost negativ. Poliţiştii de la Rutieră au deschis o anchetă pentru a stabili condiţiile exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.



12