Imaginea pe care mi-au sugerat-o ieşirile în public din ultima vreme ale lui Mihai Răzvan Ungureanu este aceea a unui cocoşel abia ieşit din pubertate care se cocoaţă pe grămada de gunoi din ogradă pentru a emite primul său cucurigu cocoşesc. Ceea ce iese din gâtlejul său este un zgomot de pian dezacordat care-l deranjează pe bătrânul cocoş, epuizat de luptele sale cotidiene cu puicuţele din ogradă, tolănit la umbra corcoduşului.

Vocea lui Mihai Răzvan Ungureanu este, deocamdată, ceea ce se potriveşte cel mai puţin cu noua sa calitate. De şef de partid. Nu contează că partidul a fost achiziţionat de ocazie şi că în el s-au instalat câţiva camarazi refuzaţi pe la alte echipe sau liberi de contract. Contează că MRU poate acum să se aşeze la masa şefilor de partid, considerându-se egal în grad cu Blaga şi îndreptăţit să-l îmbrâncească de pe banchetă pe Neamţu. „Vehiculul” menit să-l poarte pe fostul spion şef spre Parlament şi - după ce va mai medita puţin - spre Cotroceni nu este el prea arătos. Şi nici nu funcţionează prea bine - dovadă că a fost nevoie să-l cumpere cu tot cu şofer. Dar este mijlocul prin care MRU se desparte de condiţia umilitoare de pieton politic.

După o bună tradiţie utecistă, a fost candidat unic la funcţia de preşedinte. Şi a fost ales. Şi-a plasat în funcţii de vicepreşedinţi pe aproape toţi membrii noului partid. Iar de aici începe bătălia. Nu cu adversarii ideologici din USL. Ci chiar cu parteneri din noua Alianţă. România Dreaptă se numeşte. În aceată alianţă, noţiunea de dreptate, din perspectiva MRU-istă,se referă la un număr corespunzător de colegii câştigătoare pe care PDL-ul ar trebui să le cedeze aliaţilor. Acelaşi lucru l-ar dori şi Pavelescu, pentru rămăşiţele sale ţărăniste. Ba chiar şi Neamţu, chiar dacă el nu are încă un partid pe picior de egalitate cu cel al lui Ungureanu. Problema este că, la trendul actual, lui Blaga nu-i ajung colegiile nici ca să-i pună la adăpost pe oamenii săi vulnerabili, dar’mi-te să mai dea şi altora. De aici va rezulta mai clar şi interesul, ba chiar bucuria cu care a fost întâmpinată crearea noului partid. Şi preţuirea de care se bucură în rândul pedeliştilor Ungureanu însuşi.