Primăria comunei Tortoman speră să finalizeze pietruirea drumurilor, proiect pe care îl derulează cu ajutorul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC). “Pot spune că, în prezent, este cam singurul proiect care se desfăşoară în comună. Chiar dacă avem proiecte depuse atât la Ministerul Mediului cât şi la cel al Dezvoltării, până în prezent putem spune că doar unul s-a concretizat. Este vorba despre baza sportivă pe care am finalizat-o anul trecut, dar pentru ale cărei lucrări şi acum avem de primit bani de la Ministerul Dezvoltării. Restul proiectelor au fost trecute la capitolul eligibile, dar nefinanţabile. Nu înţeleg cum proiectele eligibile nu pot fi finanţate atâta vreme cât banii europeni există”, a declarat primarul comunei Tortoman, Lucian Chitic. În ceea ce priveşte pietruirea drumurilor, primarul susţine că acest proiect nu ar fi fost făcut dacă nu se implica CJC. “Cum să putem noi să pietruim sau să asfaltăm dacă bugetul nostru abia ajunge la 3 milioane de lei. Toată lumea, şi mă refer aici la reprezentanţii Guvernului, vorbeşte despre reabilitarea infrastructurii, dar nimeni nu face nimic. A fost nevoie să intervină CJC pentru a putea avea şi noi în comună drumuri civilizate. Poate că reprezentanţii Guvernului ar trebui să se uite mai atent la autorităţile locale şi, de ce nu, să înveţe de la regiuni cum se iau banii europeni. Anul trecut am finalizat o parte din drumurile din comună, iar în acest an continuăm acest proiect cu speranţa că îl vom finaliza. Asta depinde şi de câţi bani va mai avea CJC”, a afirmat primarul. Edilul crede că banii europeni trebuie să ajungă cât mai repede la autorităţile locale fără a mai exista intermediari, cum sunt ministerele, care nu fac decât să îngreuneze accesarea fondurilor. “Noi, ca primari, facem proiecte, cheltuim banii comunităţii pentru aceste proiecte, şi când ajungem la ministere ne lovim de uşi închise sau de ignoranţa funcţionarilor”, a spus Chitic.