Circa 160.000 de persoane au cumpărat, în Franţa, Alli, pilula antiobezitate, vîndută fără prescripţie medicală în farmacii, la doar o lună de la lansarea ei pe piaţă. Pilula a fost lansată de laboratorul GlaxoSmithKline, care a precizat că 155.900 de persoane au cumpărat medicamentul-vedetă, pentru suma totală de 7,7 milioane de euro. Acesta se află în topul clasamentului medicamentelor autoadministrate în SUA, în ultimii doi ani. Pilula este recomandată persoanelor cu un indice de masă corporală (IMC) mai mare de 28. Este vîndută fără prescripţie medicală însă, momentan, nu oricine o poate cumpăra. Clientului i se calculează IMC. Pastila nu e recomandată celor care vor să slăbească rapid trei kilograme înainte de plajă. Dacă medicamentul este administrat celor care nu corespund criteriilor clar stabilite şi care nu ţin un regm strict, sărac în lipide, nu este eficientă, fiind posibil ca efectele să fie chiar dezagreabile, provocînd, de exemplu, diaree puternică.