În România, natalitatea, ca şi cursul leului, au ajuns la minime aproape istorice. Dar asta nu-l împiedică pe premierul României să se ducă la Bruxelles, după cum aţi văzut, pentru a încerca să pună piciorul în prag, forţând accesul nostru în spaţiul Schengen şi acuzând guvernul Olandei, care continuă să se opună acestei măsuri, că este captivul unei coaliţii ţinută în şah de un partid extremist. Nu vă sună cunoscut scenariul?

Ieri a fost „ziua naţională a maghiarilor de pretutindeni”, iar cetăţenii români din unele judeţe ale ţării noastre s-au simţit mai mult ca în Ungaria, decât acasă la ei, atât de multe drapeluri ungureşti au fluturat peste tot şi atât de des s-au auzit limba maghiară, imnul naţional unguresc, ca şi cel secuiesc, pe la adunările publice! Apropo de asta, premierul Ungureanu condamnă gratuit atitudinea Olandei faţă de România, deoarece ar trebui să fie obişnuit cu ideea unei „captivităţi” a unei coaliţii politice aflate la guvernare, şantajată de un partid mic, oportunist şi xenofob, cum sunt extremiştii olandezi. Schimburile publice de replici ce au avut loc ieri pe scena românească au arătat că această problemă spinoasă a devenit doar un ping-pong politic între putere şi opoziţie. UDMR joacă totul pe o singură carte, USL denunţă în gura mare şantajul, iar PDL tace şi scade în sondaje...

Măcar asta e bine, dar spectacolul rămâne trist!