Expoziţia de rechini şi peşti piranha şi-a completat echipa, de aseară, cu patru pinguini de Patagonia. Exemplarele au fost aduse din Italia, de către patronul expoziţiei, Sonny Medini, care a declarat că pinguinii vor putea fi văzuţi într-unul dintre corturile expoziţiei. “Am amenajat un bazin cu apă unde cei patru noi membri ai “familiei“ noastre îşi vor putea face de cap, încîntînd privirile vizitatorilor“, a declarat Medini. Pinguinii au mai putut fi văzuţi anul trecut la circul italian Acquatico Bellucci, care a oferit spectacole timp de două luni în staţiunea Mamaia. Cele patru exemplare au făcut furori printre copiii care au privit spectacolele oferite de circul Acquatico Bellucci, motiv pentru care conducerea Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) Constanţa a decis, împreună cu Sonny Medini, să readucă micile vieţuitoare la Constanţa, pentru constănţeni şi pentru turiştii aflaţi în vacanţă pe litoral. Conducerea CMSN încearcă, cu ajutorul celor patru pinguini, dar şi prin alte achiziţii pe care le pregăteşte, să suplinească golul lăsat de delfinul Mark, vedeta Delfinariului Constanţa. “Toţi copiii care ajung la Delfinariu întreabă de Mark. Ne gîndeam de mult să aducem pinguini, însă abia acum ni s-a oferit această ocazie. Avem proiecte să îmbogăţim patrimoniul Delfinariului şi cu alte exemplare acvatice“, a declarat directorul CMSN, Adrian Mînăstireanu. El a mai spus că, din toamnă, după ce expoziţia de rechini şi peşti piranha va fi închisă, cei patru pinguini vor fi cedaţi cu titlu gratuit Delfinariului Constanţa.