După ce s-au decis să mai dea o şansă mariajului lor, a venit şi împăcarea oficială. Faptul că Pink şi soţul ei, Carey Hart, formează din nou un cuplu nu mai uimeşte pe nimeni. Cei doi au fost zăriţi împreună în repetate rînduri. Însă confirmarea a venit în cadrul emisiunii lui Ellen DeGeneres, cînd vedeta a mărturisit: „Categoric sîntem din nou împreună. Nu am divorţat niciodată legal, hîrţogăria este plictisitoare pentru noi”. Pink consideră că acum este nostim să interpreteze piesa „So What”, care conţine cîteva versuri „cu dedicaţie” pentru Carey Hart, de care era despărţită la vremea cînd a scris-o. „Este în public, aşa că atunci cînd o să cînt: „Este un prost”, versul meu preferat, o să ştie: Bună, dragă. Ăsta eşti tu”.
Pink şi Carey Hart s-au căsătorit în Costa Rica, în ianuarie 2006 şi şi-au anunţat despărţirea doi ani mai tîrziu. Acum intenţionează să devină părinţi imediat ce cîntăreaţa va termina turneul său mondial.